INEDIT TURUL CENTENARULUI – Şeful de la Rutiera Maramureş pedalează spre Alba Iulia

846

Doi poliţişti maramureşeni, iubitori ai mişcării pe două roţi, au răspuns prompt invitaţiei lansate de Asociaţia „Cu bicicleta departe” de a participa la „Turul Centenarului”. Evenimentul este unul necompetitiv.

Poliţiştii maramureşeni precizează că din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi au plecat în acelaşi timp trei grupuri de biciclişti care se vor întâlni duminică, 30 iulie, într-un loc cu puternice rezonanţe istorice: cetatea Alba Iulia. Poliţiştii maramureşeni s-au aliniat startului alături de grupul care a pornit din Timişoara.

“Comisar şef de poliţie Gherman Dorin şi subinspector de poliţie Mărginean Alex, nu au fost selectaţi întâmplător. Exemple ale unui stil de viaţă activ şi sănătos cei doi poliţişti sunt cu iniţiativă de fiecare dată când vine vorba despre promovarea unor principii. Prin participarea la acest eveniment cei doi poliţişti vor să promoveze folosirea mijloacelor de transport alternativ şi totodată să tragă un semnal autorităţilor locale şi administratorilor drumurilor cu privire la necesitatea realizării de amenajări rutiere, în general, şi de piste de biciclete, în special. Şi, cu siguranţă, vor fi şi un exemplu de popularizare a regulilor de circulaţie în rândul participanţilor. Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş îi încurajează, îi susţine şi le urează călătorie plăcută!”, a anuntat IPJ Maramures.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here