INEDIT – Preotul-fermier din Corni: “Cum să nu muncesc dacă am mâini şi picioare?” (FOTO)

15002

Se spune că veşnicia s-a născut la sat. La fel, e ştiut faptul că oamenii îşi caută mereu un lider, care să le călăuzească soarta de-a lungul vieţii. La sate, un astfel de lider spiritual este preotul, fără îndoială. Iar, la fel, fără îndoială, în satul Corni, comuna Bicaz, un astfel de exemplu de urmat este Radu Nechita, în vârstă de 46 de ani.

L-am întâlnit pe părinte în centrul de comună. Venise cu treburi. Ca un lider de opinie, el este însoţit de un sătean, Ionică Pop. Părintele Radu Nechita ne spune că, în comunitatea sa, credinţa e literă de lege. Satul Corni numără 332 suflete, conform ultimului recensământ. Majoritatea sunt ortodocşi, o mică parte protestanţi şi cam atât. Diferenţa o constituie cei care au ales să îşi găsească un destin mai bun peste graniţe.

# Preot în satul care îmbătrâneşte
Părintele Radu Nechita explică faptul că ortodocşii sunt de aproximativ 250 persoane. Originar din Ţara Lăpuşului, preotul crede în vocaţia sa de preot. Iar tocmai asta înseamnă să ai vocaţie. “Bătrânii sunt tot mai puţini, satul îmbătrâneşte. Tocmai de aceea, biserica trebuie să fie şi o instituţie de asistenţă socială şi sprijin. Avem permanent întâlniri, stăm la o cafea şi povestim, încercăm să ne ajutăm. Ca şi preot, consider că este foarte important să îi ascult pe oamenii din comunitatea mea”, explică preotul.

Tocmai pentru că are vocaţie, nu consideră că preoţia trebuie să fie sursă de câştig. Părintele Nechita e crescător de animale. “Am două scroafe şi 20 de viţei. Iarna ţin vitele în grajd, iar vara în interiorul gardului electric. Când au 300 de kilograme, cam la cinci luni, merg cu ei în târg. Singur mă descurc cu tot ce presupune această muncă. Nu trăiesc din banii primiţi de la biserică. Aşa facem cu toţii în Corni. Creştem animale”, spune, pentru AxaNews.ro, părintele Radu Nechita.

# Ziua începe cu rugăciune şi cu hrană pentru animale
Soţia sa lucrează în Baia Mare, la o instituţie educaţională, iar fiul este elev la un colegiu de prestigiu. “Vin în weekend numai. Soţia mea locuieşte acolo, cu băiatul. Eu rămân aici, acasă, cu munca. Să vă explic motivul! Când eram preot tânăr, în 1995, am fost lângă Cehu Silvaniei. Lângă baltă, am văzut un tânăr în scaun cu rotile, tras de un căţel. La un moment dat, căţelul s-a smucit, iar tânărul a căzut. M-am dus să îl ridic. După ceva timp, l-am văzut pe acelaşi tânăr, în târg, vindea o văcuţă şi un măgar. Mi-am dat seama că, dacă el poate, eu nu pot munci la fel, atâta vreme cât am două mâini şi două picioare?”, se întreabă, retoric, preotul din Corni, care, în prezent, are doi angajaţi la cele bisericeşti, dar ca şi crescător de animale, e singurul său angajat şi patron, deopotrivă.

Ziua sa de muncă şi vocaţie, tot deopotrivă, se împarte între Sfânta Liturghie şi creşterea animalelor. Iar totul începe dimineaţă bună, cu o rugăciune şi cu hrănirea animalelor din gospodărie. La câini şi la pisici le dă nişte clisă, apoi trece la celelalte, şi tot aşa. Oricum, spune preotul, lumea din Corni din asta trăieşte, din creşterea animalelor. Sunt cai, vaci şi porci, nu ca-n alte părţi.

# Farmecul satului care prinde viaţă
Preotul Radu Nechita nu a slujit niciodată în altă parte decât pe raza localităţii Bicaz. A fost preot în filia Ciuta, între 1995 şi 2000, iar apoi numai în Corni. În ambele locuri, a renovat ce a putut. Nu a construit. “Bisericile au fost construite atunci când erau oameni. Acum sunt puţini. În anii ‘70 a fost construită biserica din Corni, iar în anii ‘80 a fost pictată. Totuşi, chiar dacă sunt mai puţini locuitori, lumea vine cu regularitate la biserică. E adevărat, sunt foarte mulţi plecaţi, în special tinerii. Cei care sunt aici sunt foarte apropiaţi de biserică. Atunci când e nevoie, ajut şi eu pe care pot, atât cât pot. Iar lumea apreciază şi îţi sare în ajutor dacă ai nevoie”, povesteşte părintele Nechita.

Însă, niciun cetăţean din Corni nu uită de cele sfinte. Niciodată. Pentru preotul din Corni, e o adevărată bucurie atunci când vin sărbătorile. Toţi cei plecaţi se întorc, iar satul prinde viaţă, exact ca-n vremurile bune. “Începând cu anul 1995, 370 persoane au murit, iar naşterile sunt puţine. Tocmai de aceea, la sărbători, atunci când se întorc cei plecaţi în străinătate sau în alte locuri, totul e extraordinar. E, aşa, o bucurie de nedescris în cuvinte. Iar atunci când e un botez, toată lumea se veseleşte. Mă bucură atât de mult, atunci când revin tinerii plecaţi. Văd copiii cum au devenit părinţi”, relatează părintele Radu Nechita, care-i cunoaşte pe fiecare, în parte.

# “Răbdarea e o virtute! Am învăţat-o, chiar dacă n-am iubit-o!”
Preotul spune că a făcut pelerinaje cu cei care rămân acasă. Tocmai pentru că credinţa în Dumnezeu e extrem de importantă. Iar oamenii au încredere în preotul lor. Numai că, fiind o comunitate mică, nu merg mai mult de 19-20 persoane. Nu-i de unde. Părintele spune că a văzut Muntele Athos şi a rămas impresionat de ceea ce a văzut acolo. A văzut Schitul Lacu, Prodromu, dar şi cele ruseşti. A stat acolo cinci zile. A rămas uimit de modul în care călugării combină mirodeniile. Însă, cel mai mult l-a surprins Miezonoptica. Totuşi, cel mai important lucru pentru preot este familia.

“Când Dumnezeu vrea, se poate face orice! Eu investesc în copil, nu în casă. Locuiesc în casa parohială. Soţia şi copilul locuiesc în Baia Mare. Răbdarea este o virtute, am învăţat asta, cu toate că nu am iubit-o defel. Fiul meu e serios, e cuminte. Vrea să fie medic, astfel că am să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-l sprijini”, explică preotul Radu Nechita.

# Baterii încărcate în satul de altădată
Lângă noi, extrem de implicat în poveste este Ionică Pop, în vârstă de 58 de ani, din Corni. La fel ca şi părintele, creşte animale. A fost strungar la Cooperativa Drum Nou din Baia Mare. Părinţii săi au deschis după revoluţie o presă de ulei la cald. După ce s-a închis presa, a început să crească vaci şi porci. Omul are, însă, o altă nemulţumire. Nu are unde să vândă laptele de la vite şi dă vină pe modul în care statul respectă fermierii. Are dreptate.

Însă, continuând paralela biserica – creştere de animale, Ionică Pop ne întăreşte vorbele preotului său, fiind membru în corul bisericii. “Să veniţi să ne ascultaţi! Suntem puţini, însă cântăm din suflet. Ne trăim cântarea”, explică Ionică Pop. Iar preotul Radu Nechita completează – “Să vedeţi ce frumos e când vin din Maramureş, Satu Mare, Sălaj sau străinătate şi cântă! E o atmosferă foarte plăcută! Oamenii vin aici să îşi încarce bateriile. Văd frumuseţea satului de altădată”, conchide părintele.

# Personalităţile şi legendele de lângă noi
Alunecăm, invariabil, în poveste, către personalităţi şi legende. În zona satului Corni, sunt respectaţi, cu sfinţenie, cei care au făcut istorie înaintea celor care vieţuiesc, vremelnic, acum. Pe listă se află ÎPS Andrei Andreicuţ. Născut în Oarţa de Sus, în 1949, pe atunci aparţinând Sălajului, Mitropolitul Clujului vine adeseori în zonă. Mai ales în Duminica Tomii, spune preotul şi săteanul care îl însoţeşte.

Însă, pe lângă elementul profund creştin, săteanul din satul Corni, Bicaz, nu uită nici de cei care le-au ţinut partea, pe vremuri. Haiducul Blidaru‘, spre exemplu. Cunoscutul haiduc, ce vieţuia prin aceste locuri în ultima parte a perioadei interbelice şi prima partea celei comuniste, avea prieteni prin Bicaz şi Corni. Se spune că îşi întorcea potcoavele la cal, să i se piardă urma. Înnopta în satele acestea şi se deghiza şi lăsa, pe urmă, cu cei care stătea la poveşti, un mesaj – “aţi băut cu Blidaru‘”. A fost împuşcat de Securitate, după ce a fost trădat de o femeie din zonă. Însă, legendele nu fac altceva decât să dea şi mai multă culoare satului tradiţional!

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here