ÎNCEPE LIGA FLORILOR – CS Minaur nu a făcut deplasarea la Ploiești, dar va câștiga la “masa verde”

86

După mai multe luni de pauză, cauzată de pandemia de coronavirus, Liga Florilor pornește în sfârșit la drum. Miercuri și joi sunt programate jocurile primei etape, care se vor desfășura sub forma unui turneu de sală ce va fi găzduit de Sala sporturilor “Olimpia” din Ploiești.

Din păcate, campionatul începe cu stângul. Partida dintre CS Minaur și HC Zalău nu se va disputa. Formația sălăjeană a anunțat oficial că nu se va prezenta la acest meci, deoarece are mai multe handbaliste infectate cu Covid-19. Mai mult, noul coronavirus l-a lovit și pe antrenorul Gheorghe Tadici, care este internat în spital la această oră. În aceste condiții, băimărencele nu au mai făcut deplasarea la Ploiești și vor câștiga meciul, la “masa verde”, cu 10-0.

Nici meciul Crișul Chișineu Criș – Universitatea Cluj nu se va juca, formația din județul Arad anunțând că are cazuri de infectare cu Covid-19 în lot. CS Activ Prahova Ploiești are doar opt handbaliste valide (restul fiind infectate cu noul coronavirus), dar se va prezenta la meciul cu Dunărea Brăila.

Programul primei etape:

– CS Rapid București – CSM Slatina (miercuri, 14 octombrie, ora 10.15);

– CSM Galați – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (14 octombrie, ora 13);

– HC Zalău – CS Minaur Baia Mare (14 octombrie, ora 15.45). Zălăuancele au anunțat că nu se prezintă;

– SCM Gloria Buzău – CSM București (14 octombrie, ora 18.30, TVR 1);

– Crișul Chișineu Criș – CSU Cluj-Napoca (joi, 15 octombrie, ora 10.15). Echipa din Chișineu Criș nu se prezintă;

– CS Dacia Mioveni – CS Măgura Cisnădie (15 octombrie, ora 13);

– CS Activ Prahova Ploiești – HC Dunărea Brăila (15 octombrie, ora 15.45);

– SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea (15 octombrie, ora 18.30, TVR 1).

#CS Minaur are zece străine în lot!

La echipa feminină a clubului Minaur s-au făcut investiții majore în această vară, fiind transferate jucătoare foarte valoroase. Lotul este alcătuit din 22 de handbaliste, zece dintre ele fiind străine, trei din Suedia, câte două din Serbia și Brazilia și câte una din Cehia, Brazilia și Ucraina. Din păcate, gruparea băimăreană nu va putea conta în acest sezon pe serviciile Mikaelei Massing (accidentată grav), în locul ei fiind adusă, pe ultima sută de metri, brazilianca Karoline Helena de Souza.

Lotul echipei CS Minaur pentru sezonul 2020-2021:

– Portari: 1. Cristina Enache (1 mai 1994), 16. Cristina Ciaușescu (16 februarie 2000), 12. Filippa Idehn (15 august 1990, Suedia);

– Extreme stânga: 6. Petruța Argyelan (25 iunie 1999), 21. Eva Kerekes (7 aprilie 2001), 9. Ana Maria Tănasie (6 aprilie 1995), 20. Larissa Araujo (1 iulie 1992, Brazilia);

– Interi stânga: 99. Anca Polocoșer (1 mai 1997), 24. Jovana Kovacevic (9 aprilie 1996, Serbia), 25. Mikaela Massing (13 martie 1994, Suedia); 11. Karoline Helena de Souza (24 aprilie 1990, Brazilia);

– Centri: 70. Andreea Popa (3 iunie 2000), 8. Angela Cioca (23 ianuarie 1995), 13. Cristina Laslo (10 aprilie 1996);

– Interi dreapta: 7. Helena Rysankova (19 noiembrie 1992, Cehia), 3. Jelena Lavko (6 iulie 1991, Serbia); 98. Andreea Tecar (21 martie 1998);

– Extreme dreapta: 30. Sonia Seraficeanu (25 iulie 1997), 55. Oana Borș (27 noiembrie 2003), 27. Asuka Fujita (14 februarie 1996, Japonia);

– Pivoți: 4. Yaroslava Burlachenko (14 mai 1992, Ucraina), 5. Linn Blohm (20 mai 1992, Suedia).

Antrenori: Costică Buceschi (principal), Magdalena Kovacs (secund), Claudia Cetățeanu (pregătirea portarilor). Kinetoterapeut: Valentina Mitrașcă. Preparator fizic: Boris Aspridis. Manager sportiv: Liviu Bala. Team manager: Daniel Kotecz.

Marius CÎMPIAN

foto minaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here