INCENDIERI – Catastrofă în arealul râului Tisa

199

În ultima perioadă se înregistrează un fenomen grav, care constă în incendierea zăvoaielor situate în arealul râului Tisa. Aflat la Sighet, cu ocazia implementării unui proiect, biologul dr. Alexandru Lapoși a tras un serios semnal de alarmă ce vizează acest fenomen.

„Este într-adevăr o problemă mare. Aceste intervenții în zăvoaie, care sunt habitate protejate, sunt greu de înțeles. În fiecare an sunt incendiate zăvoaiele fără nicio logică, fără niciun beneficiu. Ele nu sunt cultivate, sunt pur și simplu incendiate, iar distrugerile sunt totale. De aceste incendieri nu scapă vegetația uscată a solului, care arde în totalitate. În cele mai multe cazuri ard și arborii bătrâni. Ceea ce rămâne în urmă sunt terenuri total distruse. În urma incendiilor cresc plante invazive, extrem de agresive. Din punct de vedere al biodiversității este o catastrofă! Din nefericire, aproape oriunde sunt urme de incendii. O mare parte a zăvoaielor din zona Tisei ori au fost defrișate ori incendiate. Din câte am constatat pe teren, este o practică deja, care se extinde. Amploarea acestei practici este de la an la an tot mai mare. Vreau să trag un serios semnal de alarmă în ceea ce privește acest aspect”, a spus dr. Alexandru Lapoși.

Poate se vor sesiza și autoritățile abilitate și vor lua măsuri eficiente împotriva celor care se dedau la asemenea fapte, neconștientizând efectele negative asupra mediului înconjurător.

Liviu ȘIMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here