ÎN SCĂDERE – Tot mai puțini angajați maramureșeni reclamă încălcarea drepturilor la locul de muncă

296

Numărul angajaților care reclamă încălcarea drepturilor la locul de muncă este în continuă scădere în ultimii ani. Dacă acum patru ani se înregistrau frecvent peste 300 de reclamații, în anul 2018 și inclusiv în anul 2019, numărul de reclamații scrise înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș a fost considerabil mai mic.

“În anul 2019 au fost 277 de reclamații. Raportându-ne la 2018, a crescut un pic numărul de reclamații, cam cu 30, în anul 2019, însă, raportându-ne la anii precedenți, numărul este tot mai mic. |n anii 2015, 2016, 2017, întotdeauna aveam peste 300 de reclamații scrise. Recomandăm angajaților să își citească contractul de muncă. Acolo le sunt dreturile și obligațiilor și dacă le este încălcat un drept sau o prevedere din contract, să vină să se adreseze ITM-ului și să facă asta cât timp au calitaea de salariat, nu după. Dreptate cu forța nu putem face. Nimeni nu poate să ajute angajatul dacă el nu sesizează aspectele acestea. Sau, în timpul controlului, trebuie să declare încălcarea drepturilor. Dacă nu declară încălcarea unui drept, ca și inspector de muncă nu poți să consemnezi altceva. Constatăm însă că angajații au început să fie mai curajoși”, a declarat Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureș.

Cele mai multe reclamații primite de instituție se referă la banii pe care firma îi datorează angajaților, pentru orele de muncă lucrate. Maramureșenii au mai reclamat însă și neacordarea sporurilor sau a week-end-urilor libere.

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here