ÎN PREZENȚA A DOI IERARHI – A fost sfințită noua biserică greco-catolică din Săpânța

653

Doi ierarhi greco-catolici au sfințit noua biserică de lemn din parohia Săpânța. Duminică, 30 septembrie, credincioșii greco-catolici din această localitate au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a-i primi pe Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, episcop de Maramureș, și pe Preasfințitul Părinte Claudiu Pop, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, venit de la Blaj.

“Ritualul sfințirii a început prin înconjurarea bisericii de trei ori, ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită. După aceea s-a făcut sfințirea mesei altarului prin spălarea cu apă de trandafir, ungerea lui cu Sfântul și Marele Mir și așezarea în masa altarului a moaștelor sfântului Pius al X-lea și ale sfântului Iozafat, primul episcop martir greco-catolic”, informează Episcopia Greco-Catolică de Maramureș.

După sfințirea bisericii a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată de cei doi ierarhi, în fața bisericii, la care au luat parte 35 de preoți și o mulțime de credincioși din Săpânța și din parohiile învecinate.

După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Claudiu Pop a ținut cuvântul de învățătură, în care a asemănat ceremonia de consacrare a unei biserici cu viața creștinului, care prin botez se consacră lui Dumnezeu.

“Fiecare creștin privește moartea ca pe o trecere spre împărăția lui Dumnezeu. Iar ceea ce este specific locului Săpânța prin Cimitirul Vesel, este tocmai acest fapt, de a privi moartea într-un mod creștin, într-un mod vesel. Cimitirul Vesel ne spune că moartea nu este un sfârșit, ci o trecere spre adevărata viață, spre viața în Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Claudiu Pop.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, episcop eparhial al Maramureșului, a asemănat drumul de credință al comunității din Săpânța cu învățătura Apostolului.

“Ceea ce s-a petrecut la Săpânța prin acest eveniment unic din istoria unei comunități, și anume sfințirea bisericii parohiale, este lucrarea lui Dumnezeu, este harul lui care se desăvârșește în sufletele celor care se încred în El. Oferim lui Dumnezeu această biserică, în acest an în care sărbătorim Marea Unire. Ne aducem aminte că, aici la Săpânța, acum 100 de ani, paroh era părintele Simion Balea, un preot dedicat comunității și implicat în a organiza comunitatea și pe cei care urmau să plece la Alba Iulia”, a spus Preasfințitul Părinte Vasile Bizău.

În semn de prețuire pentru meritele deosebite în edificarea lăcașului de cult și punerea în valoare a artei tradiționale maramureșene, părintelui paroh Mihai Grigor i s-a acordat Crucea pectorală.

# Piatra de temelie a bisericii a fost așezată în 2014

Vechea biserică din Săpânța a fost construită în anul 1886 de credincioșii greco-catolici. În anul 1948 a fost confiscată de statul comunist și trecută în proprietate bisericii ortodoxe, în posesia căreia se află și azi.

“Noua biserică parohială este construită în stil maramureșean, fiind proiectată de preotul arhitect dr. Ioan Costin. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată de părintele dr. Vasile Iusco în data de 16 noiembrie 2014. Lucurările s-a desfășurat între anii 2014-2018, fiind executate în totalitate de preotul Teodor Bârsan, alături de echipa dânsului. Pictura iconostasului a fost realizată de Marcel Pop din Bușag”, informează Episcopia Greco-Catolică de Maramureș.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here