ÎN POIENILE DE SUB MUNTE – 80 de elevi au participat la tabăra SMART

399

La școala nr. 4 din Poienile de Sub Munte a avut loc în săptămâna 5-9 februarie, tabăra SMART, la care au participat 80 de elevi. Tabăra a fost organizată de echipa de specialiști a centrului sighetean „Micul Prinț”, în colaborare cu Asociația „SoSBambini” din Italia.

Tabăra se află la cea de-a doua ediție, prima având loc în vara anului trecut. Timp de o săptămână, în fiecare zi, elevii din Poieni au participat la cursuri de matematică și limbă engleză predate într-o manieră distractivă, dimineața. În fiecare după-amiază au luat prânzul mpreună și au mai petrecut câteva ore implicați în activități ludice, cineforum, tombolă, quizz-uri și ateliere creative.

”Au fost copii de ciclu primar și de ciclu gimnazial cei care au participat la tabără. Unii ne știau din vară, când am mai fost la ei, alții abia acum ne-au cunoscut. Au fost cu toții foarte deschiși, mai ales că am făcut împreună tot felul de activități pe care cred că ei nu le cunoșteau. Foarte mulți din acești copii au părinții plecați în străinătate, iar posibilitățile din Poieni sunt destul de reduse. Cadrele didactice se străduiesc foarte mult și au condiții, dar… sunt la capăt de linie. Împreună cu asociația italiană, „SoSBambini” încercăm să implementăm cât mai multe proiecte cu caracter social dublate de cel educativ, însă sunt mari discrepanțe și între oameni. Cei care trăiesc în cătune sunt extrem de modești, în timp ce alții sunt un pic mai dezghețați. Nu ne-a fost ușor nici nouă să ajungem la ei, mai ales că am făcut naveta zi de zi, timp de o săptămână, și am prins chiar și zile în care drumul era acoperit de zăpadă. Ne-am strâns cu toții în sălile mici și călduroase de școală și poate că și vremea a fost de așa natură, încât să ne apropie și mai mult”, mărturisește Camelia Pesek, coordonatorul centrului Micul Prinț din Sighet.

Diana Mariana Apopi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here