ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE – Trafic redus cu peste 90% față de anul trecut în punctele de trecere a frontierei

248

Reprezentanții Poliţiei de Frontieră anunță că a scăzut considerabil tranzitul de persoane şi autoturisme prin punctele de frontieră în perioada Sărbătorilor Pascale. Față de aceeași perioadă a anului trecut, traficul a fost mai mic cu 90%. în schimb, tranzitul mașinilor de transport marfă s-a menținut relativ constant.

“În perioada de referință, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 24.500 persoane, cetățeni români și străini şi peste 16.700 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 13.600 persoane cu 9.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.900 persoane cu 7.200 mijloace de transport.

Cea mai tranzitată frontieră este în continuare frontiera comună cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au intrat în țară aproximativ 9.600 de persoane cu peste 6.500 mijloace de transport, din care 5.600 automarfare.

În această perioadă, formalitățile de frontieră au urmat aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare”, informează reprezentanții Poliției de Frontieră.

AxaNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here