ÎN LIGA 3 – CS Minaur și-a amânat al doilea meci. Progresul Șomcuta Mare joacă din nou acasă

29

Din cauza faptului că are mai mulți componenți ai lotului infectați cu Covid-19, CS Minaur nu va juca în etapa a șasea a Ligii 3 la fotbal.

Partida din deplasare cu CSC Sânmartin, din cadrul Seriei 10, a fost reprogramată de Federația Română de Fotbal pentru 4 noiembrie. Este al doilea meci amânat al echipei băimărene după cel din etapa precedentă, când CS Minaur ar fi trebuit să joace în deplasare cu SCM Zalău. Acest joc se va disputa miercuri, 28 octombrie.

„Toți componenții grupării băimărene au fost nevoiți să ia un repaus de 14 zile, iar ziua în care se iese din carantină este luni, 19 octombrie. Sperăm să nu mai apară elemente negative și echipa noastră să se poată pregăti pentru jocul din etapa a șaptea, acasă cu Gloria Bistrița (24 octombrie, ora 15)”, informează site-ul oficial al clubului.

Progresul Șomcuta Mare, cealaltă reprezentantă a Maramureșului în Seria 10, va juca mâine al doilea meci consecutiv pe teren propriu, în compania echipei ACS CAO 1910 Oradea. Fotbaliștii antrenați de Cristian Bogdan întâlnesc o echipă alcătuită din jucători foarte tineri, în fața cărora pot obține victoria.

Miercuri, 14 octombrie, s-a disputat un meci restant din etapa a trei: CSM Satu Mare – CSC Sânmartin 0-1 (0-0). A marcat: Ionuț Ban (60).

Programul etapei a șasea din Seria 10:

– CSM Satu Mare – ACS FC Someșul Dej (sâmbătă, 17 octombrie, ora 15);

– Progresul Șomcuta Mare –      ACS CAO 1910 Oradea (17 octombrie, ora 15);

– ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița – SCM Zalău (17 octombrie, ora 15);

– CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei – CS Luceafărul Oradea (17 octombrie, ora 15);

– CSC Sânmartin – CS Minaur Baia Mare (miercuri, 4 noiembrie, ora 14);

Clasament

  1. Minaur      4 4 0 0        14-3  12p
  2. Zalău         4 3 1 0          8-3   10p
  3. Bistrița       5 2 2 1          10-9   8p
  4. Sânmartin  5 2 2 1           7-6    8p
  5. Șimleu       5 2 2 1           9-10  8p
  6. Satu Mare  4 2 0 2           9-6    6p
  7. Progresul 5 1 2 2          7-9    5p
  8. Dej            5 1 0 4           7-11  3p
  9. CAO           4 0 2 2          5-9    2p
  10. Luceafărul  5 0 1 4           3-13  1p

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here