ÎN CURÂND – O nouă pârtie la îndemâna iubitorilor de schi din Maramureș

2637

Aflat la 56 km de Baia Mare și 59 km de Sighetu Marmației, în municipiul Negrești-Oaș (jud. Satu Mare) va avea, în curând, o pârtie de schi în lungime de 2.100 de metri. Aceasta face parte din cadrul domeniului schiabil Luna Șes și, după foarte multe amânări, are șanse de a fi terminată până la startul sezonului de iarnă, lucrările fiind începute încă din anul 2012.

“Până în prezent, în cadrul proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil de la Luna Șes, au fost realizate mai multe componente: drumul de acces, alimentarea cu energie electrică, este montat telescaunul, cu clădirile de la stația inferioară și stația superioară, este în curs de finalizare amenajarea pârtiei de schi, dotată cu instalație de zăpadă artificială și este contractată construcția alimentării cu apă și a rezervorului de acumulare pentru instalația de zăpadă artificială”, precizează Consiliul Județean Satu Mare.

Amenajarea pârtiei de schi din cadrul domeniului schiabil Luna Șes are termen de finalizare sfârșitul lunii octombrie.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here