ÎN AŞTEPTAREA IERNII – Primăriile îşi pregătesc utilajele pentru deszăpezire

501

Primăriile din judeţ se pregătesc de venirea iernii. În marea majoritate a cazurilor primăriile au utilaje proprii, iar dacă sunt probleme se închiriază de la firme private. Prefectura Maramureş trebuie să raporteze la Bucureşti situaţia contractelor de deszăpezire pe fiecare localitate în parte până la finele acestei luni.

“Vom curăţa drumurile la iarnă cu utilajele de deszăpezire ale primăriei. Iar dacă va fi cazul, şi cu utilaje închiriate. În total avem cinci utilaje ale primăriei. Stocul de sare este pentru cel puţin 30 de zile. Probleme vor fi, pentru că locuitorii din Borşa şi-ar dori ca primăria să le cureţe zăpada în curte, pe case, în grădină şi, dacă se poate, şi pe vârful munţilor”, a spus Sorin Timiş, primarul din Borşa, pentru “Axanews.ro”.

Cât priveşte curăţarea parcărilor pe perioada sezonului de schi, edilul din Borşa susţine că “şi în cele mai bine îngrijite staţiuni din Europa sunt probleme cu parcările în plin sezon de schi. Toată lumea vrea să parcheze pe pârtie, dacă se poate”.

În Poienile de sub Munte nu se aşteaptă probleme, arată primarul Ştefan Oancea. “Ne descurcăm noi cu deszăpezirea. Instituţia Prefectului numai verifică, dar a pune în aplicare e ceva mai greu, a verifica e uşor. Sunt în curs de achiziţie (utilaje – n.red.), avem un tractor cu lamă şi facem contracte cu firme private, dacă e necesar. Noi am fost învăţaţi să ne descurcăm, alţii aşteaptă să vină alţii să le cureţe zăpada. Noi ştim că nu ne face nimeni deszăpezirea dacă nu ne-o facem noi”, a adăugat primarul din Poienile de sub Munte.

La Groşi viceprimarul Gavril Ardusătan spune că primăria are un utilaj propriu cu lamă, “şi o firmă din localitate care intervine dacă tractorul  nostru nu face faţă. Câte un tractor pentru fiecare sat. Pe uliţele neasfaltate e cel mai greu de făcut deszăpezirea în Groşi şi vorbim de un procent de 20% din totalul uliţelor din Groşi, ceea ce nu este foarte mult”.

Dragoş HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here