ÎN 1 DECEMBRIE – Eroii neamului, cinstiţi la Ulmeni

457

Pregătirile pentru Ziua Naţională a României au intrat în linie dreaptă în toate localităţile din ţară. Oraşul maramureşean Ulmeni nu face notă discordantă, ba dimpotrivă. Evenimentele vor marca, aşa cum se cuvinte, Centenarul Marii Uniri, odată cu comemorarea eroilor neamului.

În ziua de 1 Decembrie, manifestările vor debuta la ora 11.00. “Se va oficia o slujbă religioasă la Monumentul Eroilor din Ulmeni şi la cel din Someş Uileac. Apoi, vom avea un program artistic susţinut de elevi, dar şi de Ansamblul Naţional “Transilvania”. Sunt aşteptate să participe 1.500 – 2.000 de persoane, aşa că vom pregăti tot atâtea porţii de fasole şi cârnaţi, conform tradiţiei”, a precizat, pentru AxaNews.ro, Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni.

# Nepotul artistului Emil Gavriş, prezent la festival
Manifestările nu se vor opri aici. În a doua zi a lunii decembrie, sunt pregătite noi evenimente cultural-artistice. “Vom avea cea de-a treia ediţie a Festivalului “Emil Gavriş”, o manifestare închinată marelui artist născut la Chelinţa. La festival vor participa Ansamblul Folcloric “Transilvania”, dar şi Petre şi Florentina Giurgi. În plus, vor urca pe scenă tinere talente ale folclorului. La eveniment va participa şi Mihai Gavriş, nepotul marelui artist. Acesta a petrecut mult timp lângă bunicul său”, a explicat Lucian Morar.

# Paula Selling şi Ducu Bertzi, la Ulmeni
De altfel, luna decembrie va aduce noi evenimente în Ulmeni. “De Sfântul Nicolae, Moşul va aduce cadouri copiilor din oraş, iar în data de 22 decembrie, vom avea un mare concert de colinde, organizat de Biserica Ortodoxă. Vor participa Paula Selling, Ducu Bertzi şi corurile din Ulmeni”, a mai spus primarul din Ulmeni.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here