I-A TREBUIT! – Tânăr sighetean trimis în judecată pentru contrabandă și conducere a unui autovehicul neânmatriculat

408

S. I. a achiziționat un autovehicul având o autorizație de circulație provizorie pe care însă nu a mai prelungit-o, neefectuând formalitățile de înmatriculare. Deplasându-se în Ucraina a contactat un cetățean ucrainean, despre care știa că este implicat în contrabanda cu țigări.

S.I. i-a propus acestuia ca, în schimbul unor sume de bani, să preia și să transporte țigări introduse ilegal în țară în arealul municipiului Sighetu Marmației. Cetățeanul ucrainean a fost de acord cu această colaborare și i-a dat o cartelă telefonică operațională într-o rețea de telefonie mobilă ucraineană, urmând să țină legătura telefonic, rețeaua putând fi accesată și din România în zona de frontieră.

Într-o dimineață, S.I. a fost apelat de către cetățeanul ucrainean, care i-a cerut să se deplaseze pe strada Valea Hotarului și în apropierea școlii gimnaziale să coboare spre frontieră pe un drum secundar, pentru a prelua mai multe colete cu țigări și a le transporta la o locație ce urma să-i fie comunicată ulterior. S.I. s-a deplasat cu autoturismul în zona indicată, unde era așteptat de 3 persoane echipate cu costume termoizolante, care au introdus în portbagajul autoturismului 6 colete conținând țigări de proveniență ucraineană.

S.I. a pornit spre Sighet, dar în timp ce rula pe strada Gheorghe Doja, a observat o autospecială cu însemnele poliției de frontieră și crezând că a fost depistat a accelerat și a virat pe o altă stradă, unde a abandonat autoturismul. Având în vedere comportamentul lui S.I., polițiștii de frontieră l-au urmărit și reținut. Verificând interiorul autoturismului au descoperit coletele cu țigări. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata datoriei vamale preluate și transportate de S.I. este de 70.477 lei.

“S.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neânmatriculat și contrabandă”, a spus Ioan Ardelean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Liviu ȘIMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here