FINTEUȘU MIC – Ioan Voicu, poetul „ochilor care dor”, a plecat dintre noi

359

Discret, după cum îi era felul, poetul Ioan Voicu a părăsit lumea pământeană și a plecat să bucure cu versurile sale pe cei care viețuiesc în alte lumi.

Cu toate că multă lume cântă, într-o formă sau alta, piesa aceea cu „Rău mă dor ochii, mă dor”, puțini știu că ea este compusă de folkistul băimărean Valentin Moldovan, pe versurile poetului Ioan Voicu, din Finteușu Mic. Sunt cele mai cunoscute versuri din creația sa dar baladele sale ar merita să fie mai cunoscute, măcar de acum înainte.

Nu a fost un răsfățat al sorții, ca orice poet care nu este unul „de curte”. A colaborat cu presa locală, poeme de-ale sale au apărut și în „Glasul Maramureșului”, și apărea, în ultima vreme, destul de rar în lume. Starea sa de sănătate nu-i permitea acest lucru. A fost internat în stare gravă la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea” din Baia Mare și, marți, 25 februarie, ne-a părăsit pe cei rămași să ne mai amintim balada fulgerată de vânt…

Cei care l-au cunoscut și apreciat îl pot însoți, pe ultimul drum, vineri, 28 februarie, de la ora 13.00, în Finteușu Mic.

Dumnezeu să te aibă aproape, baladist al îngerilor!

Glasul Maramureșului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here