HANDBALISTĂ DE PERSPECTIVĂ – Adusă în sală pe când avea nouă luni, Andreea Popa (Minaur) vrea să fie cea mai bună din lume

355

Tânăra Andreea Popa, de la CS Minaur, este considerată în acest moment una dintre marile speranțe ale handbalului feminin din România. Prestațiile ei de la echipa de club au adus-o și în atenția antrenorilor reprezentativei de senioare, chiar dacă nu a fost inclusă în lotul pentru turneul preolimpic.

Ținând cont că turneul din Macedonia a fost amânat, handbalista echipei CS Minaur are în continuare șanse să joace pentru România în calificările pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În vârstă de 19 ani, Andreea Popa este în acest moment cea mai tânără  componentă  a lotului național de handbal al României. Ea a povestit pentru frh.ro momentul în care s-a antrenat pentru prima dată alături de Cristina Neagu și Crina Pintea.

“A fost o emoție de nedescris. Când le vedeam la televizor, mă gândeam cum ar fi să fiu lângă ele, să vorbesc cu ele, să văd cum sunt ele ca oameni. Mereu m-au încurajat, ziceau să nu am emoții, să mă simt bine și să fac ceea ce știu. A fost o emoție foarte plăcută . M-au surprins pentru că, în teren, Cristina pare o fire impulsivă, care știe să își conducă echipa și mă întrebam dacă e așa și în afară. De fapt, este o fire foarte amuzantă și o persoană foarte OK. E printre modelele mele din România. De când eram mică am tot auzit de Cristina Neagu, ce a făcut și ceea ce face ea este excepțional”, a declarat Andreea Popa.

Andreea crede că are unele avantaje datorită faptului că este cea mai tânără jucătoare din lotul de senioare. În plus, este convinsă că va face parte din națională la competițiile importante care vor urma.

“E foarte bine că sunt mezina lotului. Un avantaj este că mi se pot ierta, sper, greșelile pe care le voi face la antrenament, inevitabil vor apărea. Am încredere că, având jucătoare cu atât de mare experiență în jurul meu, nu va fi o presiune asupra mea. Am foarte multe de învățat de la fiecare în parte. Pentru orice sportiv este un vis să ajungă la Jocurile Olimpice.

Am șanse să prind echipa și să demonstrez că, și dacă sunt cea mai mică, pot să ajut echipa prin toate calitățile pe care le am am. Îmi doresc foarte mult să fiu prezentă la turneul preolimpic. Dacă voi prinde echipa și voi ajunge să joc împotriva unor jucătoare cum sunt Andreea Lekic (Serbia) sau Stine Oftedal (Norvegia), voi fi foarte bucuroasă. Toată lumea cred că  ar vrea să-și măsoare forțele cu ele”, a spus Andreea Popa.

#Vrea să devină cea mai bună jucătoare din lume

Deși este foarte tânără, Andreea Popa are ambiții mari și visează, nici mai mult, nici mai puțin, decât să devină cea mai bună din lume.

„Visul meu în handbal este să devin cea mai bună jucătoare din lume. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Încă sunt foarte tânără, dar mă  gândesc departe. Noi, handbalistele din generația nouă, încercăm să fim altfel decât au fost cele de dinaintea noastră. Fiecare echipă sau jucătoare cu care am interacționat până acum m-au ajutat să mă călesc și am o mentalitate de luptătoare. Sunt foarte ambițioasă și bătăioasă când vine vorba de meciuri tari. Nu-mi place să pierd și mă consider un lider, mai ales când vine vorba de generația mea”, a adăugat Andreea.

Andreea Popa are o legătura strânsă cu handbalul încă din perioada copilăriei.

“Mama mea este antrenoare de handbal și la vârsta de nouă luni m-a adus prima dată în sală, în premergător. Multă lume spune că ea m-a forțat să  merg la sportul acesta dar, fiind în domeniu, cred că m-a atras de la sine și am zis că asta va fi cariera mea”, a spus Andreea Popa, în încheierea interviului acordat pentru site-ul oficial al Federației Române de Handbal.

Marius CÎMPIAN

foto minaur.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here