HANDBAL – România nu merge la Mondiale, Xavier Pascual nu mai merge cu România

418

Naționala României a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2019, deși a învins formația Macedoniei cu scorul de 26-25 (12-11), în Sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca, în manșa secundă a barajului. Tricolorii au obținut doar o victorie de palmares, având în vedere că în tur Macedonia a câștigat cu 32-24.

România a început rău meciul și a fost condusă cu 4-1 (min. 10), iar în min. 16 oaspeții aveau 7-5. Tricolorii au trecut pentru prima oară la conducere în min. 20 (8-7), dar au avut și 10-7 (24), după cinci goluri consecutive. La pauză, avantajul echipei antrenate de Xavier Pascual era de doar un gol, 12-11.
Naționala României s-a desprins la patru goluri, 17-13 (39), iar apoi a mai avut acest avantaj pe tabelă în min. 53, 24-20, însă a obținut doar o victorie la limită, cu 26-25.

Pentru România au înscris Demis Grigoraș 8 goluri, Alex Csepreghi 4, Ionut Ramba 3, Dan Racoțea 3, Vencel Csog 3, Marius Mocanu 2, Javier Humet 1, Viorel Fotache 1, Valentin Ghionea 1.
Golurile oaspetilor au fost reusite de Dejan Manaskov 8, Kiril Lazarov 5, Stojance Stoilov 4, Goce Georgievski 3, Filip Lazarov 2, Filip Taleski 2, Martin Popovski 1.

Turneul final al Campionatului Mondial va avea loc în ianuarie 2019, în Germania și Danemarca.

Selecționerul naționalei masculine, spaniolul Xavier Pascual Fuertes, a încheiat pe cale amiabilă colaborarea cu FR de Handbal, după barajul cu Macedonia.
„Mulțumesc tuturor, pentru că m-au făcut uneori să mă simt român. Din păcate noul contract cu Barcelona nu îmi mai permite să continui pe ambele fronturi. Este o despărtire foarte dificilă pentru mine”, a precizat Xavier Pascual.
Tehnicianul iberic a precizat că a luat de mai mult timp decizia de a nu continua la naționala României: „De acum câteva luni am luat decizia de a renunța la echipa națională din diferite motive, dar cel mai important, la reînnoirea contractului cu echipa de club, FC Barcelona a pus condiția să renunț la această dublă funcție, antrenor de club și selecționer. Această decizie a fost cunoscută doar de cei foarte apropiați mie, asta pentru a nu afecta buna desfășurare a activității echipei, sau cel puțin aceasta a fost intenția mea”.
„Un loc aparte în sufletul meu îl au jucătorii, pentru care am doar cuvinte de laudă, deoarece sacrificiul și dăruirea lor au fost maxime atunci când au venit la lotul național, de acest lucru nu se poate îndoi nimeni vreodată. Vă mulțumesc din suflet. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu voi”’, a conchis Xavier Pascual.

1 COMENTARIU

  1. Acum este momentul sa devina selectioner un tehnician tinar.
    FOTONEA poate prelua nationala masculina !!!!
    asta daca avem putin noroc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here