HANDBAL – Marija Shteriova (CS Minaur): „Discutăm despre prelungirea contractului”

207

Muntenegreanca Marija Shteriova a fost în acest sezon una dintre cele bune jucătoare ale echipei CS Minaur. Gruparea băimareană dorește să o păstreze în lot și sezonul viitor, dar cele două părți nu au semnat încă noul contract.

„Mai sunt detalii de pus la punct în privința rămânerii mele la echipă. CS Minaur mi-a făcut o ofertă clară de prelungire a contractului, am vorbit și cu antrenorul, dar trebuie să mai punem la punct câteva detalii”, a declarat, pentru „Glasul Maramureșului”, Marija Shteriova.

Muntenegreanca a venit la CS Minaur de la HC Dunărea Brăila. Handbalista care poate evolua pe două posturi, inter stânga și conducător de joc, s-a adaptat perfect în țara noastră și a ajuns să vorbească foarte bine românește.

„Pentru mine, Liga Florilor este unul dintre primele trei campionate din lume. Toate meciurile sunt echilibrate. De exemplu, campioana CSM Râmnicu Vâlcea ne-a învins greu pe teren propriu, la doar două goluri diferență. Mă simt bine în România, altfel nu aș sta aici”, a declarat Marija Shteriova.

După un sezon la CS Minaur, Marija a rămas cu regretul că echipa nu s-a despărțit de suporteri cu o victorie în fața echipei CSM București. De asemenea, muntenegreanca spune că Minaur ar fi putut realiza mai multe în acest campionat.

„Noi ne-am dorit să câștigăm cu CSM București, ținând cont că jucam ultimul meci în fața propriilor suporteri. Din păcate, nu am reușit. Am comis câteva greșeli în apărare și în atac și adversarele, care au în componență handbaliste foarte experimentate, au profitat imediat de aceste erori ale noastre și au câștigat.

În primele zece meciuri din acest campionat am jucat bine și am avut și rezultate. După aceea nu știu ce s-a întâmplat, pentru că a urmat o serie lungă de înfrângeri consecutive. Am pierdut la un gol în deplasare cu Măgura Cisnădie și acasă cu Universitatea Cluj și asta a fost. Acum trebuie să privim spre campionatul viitor. Vom avea o echipă mai valoroasă și sper să ne clasăm mult mai sus”, a concluzionat Marija Shteriova.

Marija Shteriova este născută în data de 19 martie 1991 la Skopje și este componentă a naționalei Macedoniei de Nord. A jucat în țara natală la Eurostandard Skopje, Euromilk Skopje, Kometal Skopje, Zito Prilep și Vardar Skopje, cu care obținut locul 4 în Liga Campionilor 2014.

De-a lungul carierei, Marija Shteriova a mai evoluat în Ungaria (Vac NKSE și Fehervar KC), Norvegia (Volda Handball) și Turcia (Kastamonu). A ajuns în 2017 în România, când a semnat cu HC Dunărea Brăila.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here