HANDBAL – Liga Zimbrilor – Minaur la prima victorie pe teren străin în acest sezon

421

Minaur are un final de an cum nu se poate mai bun. După un
egal în deplasarea de la Dinamo cu mânjii, a urmat o victorie în optimile Cupei
României cu Dunărea Călărași. Miercuri seara, elevii lui Raul Fotonea și
Alexandru Sabou au scăpat de oglinda spartă, au trecut pe lângă vreo stare
civilă, mâța neagră a intrat în vrie sau cine știe ce s-a întâmplat, cert este
că s-a obținut prima victorie în deplasare după mai bine de un an de așteptare.

Minaur a trecut prin toate emoțiile posibile, a avut o prima
repriză slabă, în care a fosy condusă mai mereu, ba chiar și cu diferențe de
4-5 goluri și se părea că iar nu ne va mai ieși nimic. Gazdele au intrat la
cabine cu 19-16. După reluare, Baia Mare a fost cea care a insitat mai mult,
s-a dus peste adversară și a recuperat încet încet din deficit. De la 26-21
(42) a început munca adevărată. Am venit la 26-24 în trei minute, apoi în min.
50 am egalat la 27. Finalul ne-a aparținut, am condus la 2-3 goluri, iar
ultimele două reușite ale gazdelor au fost în ultimele 30 de secunde, fără a
mai avea însă emoții.

CS HC Buzău – CS Minaur Baia Mare: 33-34 (19-16)

Sala sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău

Arbitri: Robert Harabagiu si Silviu Stănescu (Moreni). Obs.
Viorel Dobre (București)

Aruncări de la 7m: 2-4 (transformate: 1-4; a ratat Asoltanei). Minute de eliminare: 8-8

Buzău: Manole, Bobeică (a marcat un gol) – Asoltanei 8 (unul
din 7m), Grasu 6, Burlacu 6, Istrate 5, Stroe 4, Mircescu 3, Scarlat,
Mironescu, Cl. Șimicu, Tudorache, Chircă. Antrenor: Eliodor Voica

Minaur: Țenghea, Markelau – Csepreghi 10, Vujadinovic 6,
Brajovic 4, Popescu 4 (din 7m), Makaria 3, Haiduc 2, Căbuț 2, Cristescu 2,
Marta 1, Nagy, Botea, Mureșan, Szabo, Y. Pop. Antrenori: Raul Fotonea și
Alexandru Sabou

Rezultatele meciurilor disputate miercuri în etapa 14: CSM
București – CSU Suceava: 37-18; CSM Bacău – “U” Cluj Napoca: 44-29; HC Buzău –
CS Minaur Baia Mare: 33-34; Potaisa Turda – SCM Politehnica Timișoara: 25-22.
Celelalte meciuri se dispută joi.

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă,
va avea loc meciul dintre CS Minaur și SCM Poli Timișoara, din sferturile de
finală ale Cupei României. Acest ultim meci al anului pentru băieții noștri,
care au șansa să se califice din nou în Final Four, va fi arbitrat de Adrian
Eremia și Adrian Drăgănescu din Târgu Jiu, în timp ce observator va fi Ioan Șerbu
(București).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here