HANDBAL – Liga Națională: Nervi multi, realizări mai puține și victorie meritată pentru CS Minaur

709

Joi seara, de la ora 18.00, CS Minaur a primit vizita echipei CSM Făgăraș, într-un meci din cadrul etapei a 19-a din Liga Zimbrilor. Și am avut parte de un meci ușor enervant, cu mulți nervi de ambele părți, cu handbal cât de cât și cu multă ardoare. Un handbal de nivelul pozițiilor pe care le ocupă în acest moment cele două echipe, deși, parcă, noi ne dorim ceva mai mult.

A fost un meci în care nu au putut evolua Sandu Sabău, francezul Pierre Yves Ragot, cu probleme medicale. A u debutat pentru CS Minaur Uros Vilovski și Milos Dragas, cei doi jucători veniți de la HC Odorhei după ce această echipă s-a desființat. Uros a intrat titular, a început meciul foarte bine, reușind un gol și scoțând trei aruncări de la 7m, în timp ce Dragas a intrat la jumătatea primei reprize și apoi la jumătatea mitanului doi, fiind golgheterul gazdelor, cu 8 reușite.

Echipa lui Liviu Andrieș a venit să-și apere scump pielea, cu doi oameni foarte periculoși în atac, respectiv interul dreapta Acatrinei și centrul Turcu, dar și cu două  extreme, Bejinariu și Constantinescu, care n-au ezitat să  meargă  la poartă  de câte ori au avut ocazia, Au fost bine montați, însă și exagerat de nervoși, cu precădere nr. 34, Bahan, care s-a zbătut șI pe bancă și în teren, a înjurat de nenumărate ori, reușind să nege și cele mai clare evidențe. Sunt convins că va fi unul dintre cei care vor zice că n-au mai văzut așa arbitraj niciodată.

Jocul a fost foarte echilibrat. In prima parte s-a jucat foarte rapid, cu multe aruncări la poartă și multe reușite. Conducem noi, condus și făgărășenii, iar la 6-7 (min. 13), Constantinescu are șansa să își ducă echipa la două goluri, dar scapă balonul și, mai apoi, Marta înscrie pe contraatac. La 7-8, Marta este faultat de Acatrinei, acesta este eliminat, co­mentează și primește alte două minute. Minaur profită din plin de superioritate și înscrie de trei ori la rând: 10-8 (20). Nu ținem de avantaj și oaspeții egalează la 11 (24). Vine apoi o fază jenantă pentru Minaur. Oaspeții au trei eliminați și reușesc să înscrie prin Vaidasigan, apoi Mureșan face pași în atac, astfel că n-au reușit nimic cu trei oameni în plus. Ba da, am primit un gol. Strângem rândurile și intrăm la cabine cu avantaj de un gol.

Câmpan și Haiduc ne duc la 16-13 (32), dar în patru minute e egal 16 și Fotonea cere time-out. Păstrăm distanța de 2-3 goluri până spre finalul reprizei, când reușim să mergem de la 23-21 (54) la 25-21 (56) și partida nu mai poate fi pierdută. Ba chiar mărim diferența la 6 goluri (27-21) pentru ca finalul să mai aducă un gol pentru Făgăraș: 27-22.

CS Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș: 27-22 (14-13)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”; cca 700 spectatori
  • Au arbitrat: Ioan Barbu și Adrian Manafu (București). Obs. Gheorghe Aldica (Bistrița)
  • Aruncări de la 7m: 7-3 (transformate: 5-3; au ratat: Popescu, Dragas)
  • Minute de eliminare: 6-18
  • CS Minaur: Răzvan Pop (8 intervenții), Bucătaru (4 intervenții) – Dragas 8/10 (unul din 7m), Câmpan 4/5, Căbuț 3/6 (2 din 7m), Halcă 2/3, Mureșan 2/3, Lazic 2/4, Popescu 2/5 (2 din 7m), Cristescu 1/1, Vilovski 1/2, Marta 1/2, B. Mihai, Y. Pop, Bușecan, Haiduc. Antrenor Raul Fotonea.
  • Făgăraș: Fuicu (9 intervenții, a apărat și un 7m), Ivanov – Acatrinei 7/13 (3 din 7m), Bejinariu 5/8, Turcu 4/7, Vaidasigan 2/5, Constantinescu 2/6, Capotă 1/1, Bahan 1/1, Filip 0/1, Leordean, Alisie, Mateoniu, Mânea, Dedu, Huta. Antrenor Liviu Andrieș.

Rezultate etapa 19: SCM Politehnica Timișoara – Steaua București: 20-27; CSM București – Politehnica Iași: 45-27; CSU Suceava – Dinamo București: 27-28; CS Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș: 27-22; Dobrogea Sud Constanța – CSM Focșani (vineri); Dunarea Calarasi – HC Odorhei: 10-0 (oaspetii s-au retras); HC Vaslui – Potaissa Turda (joi, 22 februarie).

1 COMENTARIU

  1. noroc ca cei de la FAGARAS sunt mai slabi decit MINAUR..
    ambele echipe sau chinuit…..ca sa nu spun ca au jucat penibil..
    am sa tot intreb la nesfirsit,cite meciuri trebuie sa pierdem ca sa sa vada masuri la echipa???????
    la o echipa cu fonduri private acest antrenor jalnic disparea de multa vreme.
    chiar nu ne pasa ce fac unii pentru banii din taxele si impozitele platite de baimareni?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here