HANDBAL – Liga Florilor: CS Minaur vrea să rămână în partea superioară a clasamentului

268

Sâmbătă, sala polivalentă „Lascăr Pană” va fi gazda partidei dintre CS Minaur şi CSM Slatina, din cadrul etapei a 7-a din Liga Florilor. Un joc între două echipe care s-au descurcat bine în primele şase etape ale campionatului.

CS Minaur este neînfrântă în deplasare (două victorii şi un egal), dar nu s-a descurcat grozav pe teren propriu (victorie cu Galaţi şi înfrângeri cu Vâlcea şi Cisnădie). Sigur, adversarii întâlniţi pe teren propriu au fost mai puternici, punctele scoase pe teren străin fiind chiar de la ultimele trei clasate. Însă tocmai asta face acum diferenţă între noi şi cele din subsol. Cum se spune, am învins ceea ce trebuia să învingem.
Slatina, sunt convins, va veni să ia puncte din Baia Mare. Una dintre victorii a obţinut-o la Cluj, alta acasă cu Bistriţa, tot acasă reuşind şi un egal în faţa Coronei Braşov.

CS Minaur Baia Mare
Portari: Cristina Enache (6 meciuri / 0 goluri), Andreea Năstasă (6/0), Adriana Medvedova (6/0)
Extreme stânga: Petruţa Argyelan (4/0), Alexandra Orşivschi (6/13), Oana Cîrstea (6/5)
Interi stânga: Sylwia Lisewska (6/37), Marija Steriova (6/18)
Centri: Cristina Andriţa (4/0) – şi-a reziliat contractul; Luciana Popescu (6/5)
Interi dreapta: Andreea Tecar (6/5), Helena Rysankova (6/26)
Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (6/7), Andreea Taivan (6/9), Andreea Lipară (în refacere)
Pivoţi: Oana Bondar (5/6), Yaroslava Burlacenko (6/20), Diana Şamant (1/0)
Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs şi Claudia Cetăţeanu.

CSM Slatina
Portari: Lăcrămioara Stan (6/0), Elena Nagy (6/0), Sara Abed-Kader (6/0)
Extreme stânga: Hermina Stoicănescu (6/14), Diana Constantinescu (6/0)
Interi stânga: Alexandra Oana Andrei (2/15), Raluca Dăscălete (Unirea Slobozia, 6/22), Clara Vădineanu (6/11)
Centri: Angela Todoroska (Dinamo Bucureşti, 6/0), Geanina Drăghici (6/2), Iulia Andrei (5/1)
Interi dreapta: Ştefania Lazăr (6/19), Adina Cîrligeanu (6/6)
Extreme dreapta: Nicoleta Rusu, Ana Maria Chirigiu (Rapid Bucureşti, 6/0)
Pivoţi: Lorena Ostase (6/29), Elena Fulgoi (6/9)
Antrenor: Victorina Bora

  • Etapa 7
    CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie (sâmbătă, 17.30, TVR 1). Arbitri: Adrian Georgescu – Mihai Moldoveanu (Constanţa). Obs. M. Brumaru (Focşani)
    CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina (sâmbătă, 18.00). Arbitri: Ioan Barbu – Gabriel Badiu (Cluj Napoca). Obs. Ioan Furnea (Târgu Mureş)
    SCM Craiova – Gloria Bistriţa (duminică, 11.00, TVR 2). Arbitri: Cristina Năstase (Bucureşti) – Simona Stancu (Buzău). Obs. Valer Dăncescu (Bucureşti)
    SCM Gloria Buzău – Corona Braşov (duminică, 11.00). Arbitri: Radu Iliescu – Doru Pascu Manea (Bucureşti). Obs. M. Mărgărit (Ploieşti)
    HC Zalău – CSU Cluj Napoca (duminică, 17.00). Arbitri: Claudiu Belean (Târgu Mureş) – Marcel Sas (Oradea). Obs. Adrian Lupşa (Reşiţa)
    HC Dunărea Brăila – SCM Râmnicu Vâlcea (duminică, 17.30). Arbitri: Bogdan Stark (Bucureşti) – Romeo Ştefan (Ploieşti). Obs. Alin Cârligeanu (Bucureşti)
    CSM Galaţi – CSM Roman (duminică, 17.30). Arbitri: Georgian Băducu – Răzvan Voicu (Buzău). Obs. Doru Manea (Bucureşti)

Clasament
1. Rm. Vâlcea – 18p (154-118) – 6
2. CSM Bucureşti – 15p (156-122) – 6
3. Cisnădie – 14p (148-134) – 6
4. Corona – 13p (156-139) – 6
5. Craiova – 12p (167-143) – 6
6. CS Minaur – 10p (151-149) – 6
7. Gl. Buzău – 10p (132-134) – 6
8. Gl. Bistriţa – 9p (146-143) – 6
9. HC Zalău – 8p (147-143) – 6
10. CSM Slatina – 7p (124-135) – 6
11. CSM Galaţi – 4p (122-149) – 6
12. Dunărea – 1p (126-160) – 6
13. CSU Cluj – 0p (138-163) – 6
14. CSM Roman – 0p (131-167) – 6

Etapa 8. Marţi, 30 octombrie: CSU Cluj – CSM Bucureşti (16.00, TVR HD). Duminică, 4 noiembrie: Buzău – Craiova; Bistriţa – CS Minaur; Corona – Rm. Vâlcea; CSM Slatina – HC Zalău; Cisnădie – Galaţi; CSM Roman – Dunărea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here