HANDBAL – Inaki Urdangarin de la dubla cu Minaur la pușcărie

533

Inaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, a pierdut apelul făcut după ce a fost condamnat, în 2017, la șase ani și trei luni de închisoare pentru fraudă și evaziune fiscală și va sta în spatele gratiilor cinci ani și zece luni, potrivit presei spaniole.

Dublu medaliat olimpic la handbal, Inaki Urdangarin a fost acuzat că s-a folosit de poziția sa în cadrul familiei regale pentru a obține contracte în Insulele Baleare și Valencia, prin intermediul unei societăți cu scop nelucrativ, Noos, pe care o prezida.
În februarie 2017, Urdangarin, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat la șase ani și trei luni de închisoare. El a primit, de asemenea, o amendă de 512.000 de euro.
Marți, Curtea Supremă din Spania a menținut verdictul, dar i-a redus din pedeapsă lui Urdangarin, cu cinci luni.
Soția acestuia, infanta Cristina, în vârstă de 52 de ani, a fost absolvită de acuzațiile de complicitate, în urma investigațiilor.
În anul 2015, regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a decis să îi retragă titlul de ducesă de Palma surorii sale, infanta Cristina, ce era anchetată pentru delicte fiscale în acest scandal de corupție.
Urdangarin și infanta Cristina au fost excluși din programul oficial al familiei regale spaniole și în prezent trăiesc în Elveția.
Scandalul a izbucnit în 2010 și a provocat indignare în Spania, care trecea printr-o criză financiară gravă. Scandalul de corupție a afectat și ultima perioadă din domnia regelui Juan Carlos, care a abdicat în iunie 2014, în favoarea fiului său Felipe al VI-lea, sperând că acesta va împrospăta imaginea monarhiei spaniole.

Inaki Urdangarin a jucat handbal pentru echipa națională a Spaniei și pentru FC Barcelona. Cu echipa catalană, Urdangarin a fost și în Baia Mare, în 1988, an în care Minaur a câștigat Cupa IHF. Primul meci a avut loc la Barcelona (21-22), iar cel de-al doilea în Baia Mare (24-22). Urdangarin era foarte tânăr atunci, 19 ani, fiind considerat un star în devenire. Dubla cu Barcelona avea să fie însă una senzațională pentru Gică Covaciu, care a marcat 10 goluri în fiecare meci. Minaur s-a calificat în finală și avea să se impună în fața celor de la Granitas Kaunas (20-21 și 23-20).
Mai apoi, Inaki Urdangarin avea să fie cunoscut și prin realizările sale în handbal, dar și prin căsătoria cu fiica regelui Spaniei de atunci, Juan Carlos al doilea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here