HANDBAL – Echipa naţională – Pregătire pentru Campionatul European

531

Stagiul centralizat de pregătire al naţionalei de handbal feminin de la Bucureşti, condus în această săptămână de Ambros Martin, s-a încheiat sâmbătă seara cu o victorie clară a României A, scor 32-12 cu Polonia B.

Partida a început cu 4-0 şi 8-1 pentru prima reprezentativă, adversara reuşind apoi să stabilizeze cât de cât diferenţa la 6-8 goluri până la pauză (17-9). În partea secundă, România nu i-a mai dat nicio speranţă Poloniei B, astfel că avantajul s-a mărit constant. Echipa adversă a marcat doar 3 goluri în repriza a doua, tricolorele câstigând în aceasta perioadă cu 15-3.

România A: Dedu, Dumanska – Udriştioiu 3, Geiger 3, Buceschi 7, Neagu 2, Florică 1, Perianu 1, Ţicu 2, Pristăviţa, Băcăoanu, Dragut 4, Pintea 3, Laslo, Ardean Elisei 2, Chiper 4.

Stagiul de la Bucureşti a făcut parte din planul de pregătire al României pentru Campionatul European din Franţa, care va debuta în 30 noiembrie. Înaintea turneului final, tricolorele îşi vor testa forţele la Trofeul Carpaţi, în compania Rusiei şi Serbiei.

România B şi Polonia B au terminat la egalitate, 26-26 (14-11), într-un meci de pregătire care a fost supervizat de pe margine chiar de Ambros Martin, care a avut ecuson A.
Bianca Bazaliu a fost principala marcatoare din tabăra tricoloră, cu 7 goluri.
România B: Ciucă, Vişan – Lazăr, Predoi, Seraficeanu, Tîrcă 2, Târşoagă 4, Petruş, Bucur 1, Ostase 3, Bazaliu 7, Popescu 2, Badea 1, Zamfirescu 5, Dindiligan 1, A. Ilie, Polocoşer.
România A şi România B la handbal feminin s-au confruntat şi ele într-un joc de pregătire, în care Cristina Neagu & Co s-au impus cu 32-23 (15-13).

România A: Denisa Dedu, Iulia Dumanska – Valentina Ardean Elisei 6, Cristina Florică 5, Cristina Neagu 6, Gabriela Perianu, Eliza Buceschi, Cristina Laslo 4, Ana Maria Dragut 2, Melinda Geiger 1, Aneta Udriştioiu, Laura Chiper 3, Crina Pintea 3, Raluca Băcăoanu, Ana Maria Ţicu 2, Laura Pristăviţa
România B: Paula Vişan Teodorescu (un gol), Diana Ciucă – Sonia Seraficeanu 1, Alexandra Badea, Alina Ilie 2, Daria Bucur, Mădălina Zamfirescu 5, Bianca Bazaliu 1, Andreea Tîrşoagă, Anca Polocoşer 2, Ştefania Lazăr 1, Raluca Petruş 1, Lorena Ostase 1, Alexandra Dindilgan 5, Teodora Popescu 2, Diana Predoi 1.

La România B a fost convocată şi exrema dreapta a echipei CS Minaur, Sonia Seraficeanu. Ea a marcat un gol în cele două jocuri. De asemenea, la echipele lor naţionale au mai fost: Sylwia Lisewska (Polonia A), Adriana Medvedova (Slovacia), Helena Rysankova (Cehia) şi Marija Şteriova (Macedonia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here