HANDBAL – Echipa națională: România bate Portugalia și câștigă grupa

567

România a câștigat grupa de calificare la Campionatul European de handbal feminin, după ce a învins Portugalia cu 32-28 în ultimul meci, disputat la Buzău. Prima reprezentativă a câștigat duelul cu Rusia, campioana olimpică en-titre, care s-a clasat a doua. Astfel, România va fi în urna 1 sau 2 la tragerea la sorți din 12 iunie.

Calificată fiind deja și având în fața un adversar mai modest, Ambros Martin a făcut două schimbări în lot față de meciul cu Austria, lăsâdu-le în tribună pe Cristina Neagu și pe Iulia Dumanska.

România a controlat meciul asa cum era și normal. A condus mereu, având în prima parte a jocului: 9-2 (min. 10) și 17-9 (min. 25). În partea a doua au fost multe schimbări, iar la finalul celor 60 de minute scorul a fost 32-28 în favoarea echipei noastre. Tricolorele au câștigat grupa și pot privi cu încredere spre Campionatul European, care va debuta pe 29 noiembrie în Franța. Turneul final reprezintă și prima competiție de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, principalul obiectiv impus lui Ambros Martin (pentru asta însă  ar trebui să câștige întrecerea).

România: Denisa Dedu, Paula Vișan (a marcat un gol) – Eliza Buceschi 10, Laura Chiper 4, Valentina Ardean Elisei 3, Cristina Laslo 3, Melinda Geiger 2, Crina Pintea 2, Laura Popa 2, Laura Pristăvița 2, Daniela Rațiu 2, Ana Maria Dragut 1, Andreea Adespii Molnar, Raluca Băcăoanu, Cristina Florică, Ana Maria Țicu.

Rusia a avut emoții până la final cu Austria, pe care a învins-o la limită, 26-25, cu Anna  Viahireva marcatoare a 12 goluri.

S-au calificat la Europene: Franța (țara organizatoare), Norvegia și Croația (grupa 1), Muntenegru și Polonia (grupa 2); Serbia și Suedia (grupa 3); România și Rusia (grupa 4); Danemarca și Cehia (grupa 5); Spania și Germania (grupa 6); Ungaria și Olanda (grupa 7). A 16-a echipă va fi cea de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament (probabil Slovenia).

Lotul României în preliminarii: Denisa Dedu (6/0), Iulia Dumanska (5/0), Paula Vișan (1/1) – Valentina Ardean Elisei (5/17), Cristina Zamfir Florianu (2/5), Melinda Geiger (4/15), Cristina Neagu (5/26), Laura Chiper (5/15), Gabriela Perianu (2/7), Cynthia Tomescu (2/3), Ana Maria Dragut (6/10), Cristina Laslo (5/5), Crina Pintea (6/15), Laura Popa (4/3), Aneta Udriștioiu (4/9), Mădălina Zamfirescu (4/3), Andreea Pricopi (1/0), Ilie (1/4), Raluca Băcăoanu (5/3), Ana Maria Popa Iuganu (4/5), Eliza Buceschi (4/26), Bianca Bazaliu (2/0), Laura Pristăvița (4/4), Cristina Florica (3/1), Andreea Adespii Molnar (2/0), Dana Rațiu (2/2), Ana Maria Țicu (2/0). Antrenori Martin Ambros și Horațiu Pașca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here