HANDBAL – Divizia A. Feminin: CS Minaur Baia Mare a promovat 100% în Liga Florilor

1790

Acum trei sezoane ni se zbăteau lacrimile în ochi… HCM părăsea prima ligă și o făcea din postura de vicecampioană a României, locul 3 în Cupa României, disputând și sfert de finală în Liga Campionilor. Pur și simplu clubul s-a desființat, căzând pradă atunci echipele de handbal fete și băieți, precum și cea de fotbal. Au urmat doi ani de liga secundă, primul cu o echipă încropită din mers și o ratare a promovării în meciul direct cu Slatina, iar apoi în barajul de promovare. Al doilea al a fost mult mai bun și CS Minaur a promovat în Liga Florilor, după victoria de la Oradea din această după-amiază.

CS Minaur s-a impus la Oradea cu 38-24 (22-13), gazdele reușind să rămână în zona echilibrului doar până la 4-5 (13), de aici ritmul echipei noastre fiind mult peste. Acum nu mai contează niciun fel de calcul (nici până acum n-am prea contat, cam din luna februarie, după ce Minaur a câștigat la Timișoara), doar aritmetica simplă făcându-ne să povestim despre promovare până acum. Acum promovarea este reușită, cunoaștem și majoritatea jucătoarelor care vor evolua în Liga Florilor sezonul viitor și ne bucurăm că vom vedea din nou la lucru cele mai bune echipe din țară și în întrecerea fetelor.

CSU Oradea – CS Minaur Baia Mare: 24-38 (13-24)

  • Au arbitrat: Lucian Cruceru – Florin Rădulescu (din Drobeta Turnu Severin)
  • Aruncări de la 7m: 5/7 – 4/5
  • Minute de eliminare: 4-4
  • Oradea: Crina Pintea, Anca Ardelean – Cecilia Gal 4, Cipriana Petric 4, Cornelia Vrabie 4, Cristina Abodi 4, Anamaria Hercuț 3, Raluca Bîscă 2, Ștefania Roatiș 1, Denisa Tudose 1, Alina Tovt 1, Viorica Munteanu, Dana Verzea. Antrenor Doina Ardelean
  • Minaur: Cristina Enache, Andreea Năstasă (a marcat un gol) – Oana Bondar 12, Andreea Tecar 8, Elena Avdekova 6, Cristina Andrița 3, Iulia Zaremba 2, Iulia Poradnyk 2, Corina Paula Biriș 2, Petruța Argyelan 1, Alexandra Pricop 1, Adriana Naumenko. Antrenori: Simona Maior Pașca și Ioana Marta. Director tehnic: Ioan Băban.

S-au mai jucat din această etapă: Olimpic Targu Mureș – National Rm. Valcea: 27-22; SCM Timișoara – ACS Odorheiu Secuiesc: 33-25; CSU Oradea – CS Minaur: 24-38; CSU De Vest Timișoara – Corona 2 Brașov: 38-40. ACS Crișul Chișineu Criș și FC Argeș au stat.

3 COMENTARII

  1. dvs va numiti “suporter”, eu am nume. Am scris si in ziar si aici ca Tecar face parte din proiectul de viitor al CS Minaur. Clubul din Baia Mare nu a anuntat absolut nimic (zero informatii). Tecar avea oferte si din alta parte (una dintre echipe e HC Zalau). Cu ea se mai poate povesti pana se termina contractul in curs, adica 30 iunie.

  2. Multumesc pentru informatii. Cunoastem cu totii situatia de la Minaur si lipsa lor de respect fata de suporteri.
    Tocmai de aceea apreciem eforturile pe care le faci tu in principal de a ne tine informati.
    Sa speram ca va ramane la Baia Mare. Speram sa se intoarca si Eliza, cine stie…:)
    PS: Nu am acces la ziar, iar pe site nu am gasit informatia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here