HANDBAL – Divizia A: CS Minaur trece de Reșița și așteaptă Corona Brașov în Cupă

353

Sâmbătă după-amiază, echipa de handbal feminin a CS Minaur a jucat acasă cu CSU Reșița, unde dintre echipele considerate bune în seria B a ligii secunde. Da, Reșița este o echipă decentă, care are în lot patru fete din Baia Mare sau care au jucat aici (Vezentan, Gaiu, Bledea și Marina Pricop).

Fetele noastre s-au distanțat încă din start, străduindu-se să-și facă un meci ușor. Au și reușit, pentru că a existat poftă de joc, cât de cât o atenție în apărare (mai ales în primele 10 minute din fiecare repriză). După 6-1 (9) și un time-out al oaspetelor, Reșița a mai redus din handicap, apropiindu-se în mai multe rânduri la trei goluri distanță: 9-6 (19), 10-7 (20) sau 11-8 (23). Până la finalul primei părți am mai marcat de patru ori, CSU de două ori și la cabine s-a intrat cu 15-10.
După reluare, un nou moment foarte bun în apărare a fost exploatat cum se cuvine și CS Minaur avea 10 goluri diferență în min 41: 21-11. S-a făcut 23-11 în min. 44, ori asta înseamnă un scor de 8-1 în aceste prime 14 minute. A intrat toată lumea de pe foaie în teren, scorul a crescut până la 30-16 (54), pentru ca pe final fetele de la Minaur să caute acțiuni individuale în detrimentul jocului colectiv. S-a terminat 31-20 (15-10) și treburule merg bine. CS Minaur și poate permite și un pas jumătate greșit, însă sperăm să nu o facă.
Urmează un meci mult așteptat, cu Corona Brașov, pe 17 februarie, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, în optimile de finală ale Cupei României. In campionat, primul meci va fi undeva în luna martie, probabil cu national Râmnicu Vâlcea (și acesta e posibil să fie amânat din data de 3 martie).

  • CS Minaur Baia Mare – CSU Reșița: 31-20 (15-10)
    Sala Polivalentă „Lascăr Pană”; cca 400 spectatori
    Au arbitrat: Bogdan Gherman și Florin Horoba (Bistrița)
    Aruncări de la 7m: 2-5 (transformate: 1-4 (au ratat: Al. Pricop / Vezentan)
    Minute de eliminare: 2-2
    Minaur: Enache (7 intervenții; a apărat un 7m), Năstasă (6 intervenții), Rusu (2 intervenții) – Avdekova 6/7, Bondar 6/8, Poradnyk 3/4, Andrița 3/4, Zaremba 3/5, Tecar 3/7 (unul din 7m), Lipară 2/3, Biriș 2/3, Naumenko 2/2, Al. Pricop 1/4, Argyelan. Antrenori: Simona Maior Pașca și Ioana Marta. Director tehnic: Ioan Băban.
    Reșița: Roman (7 intervenții), Popescu (o intervenție, a apărat un 7m), Ioțu – Denisa Ion 4/4, Dumitrescu 4/5 (3 din 7m), Baldovin 4/5, Gaiu 2/3, Vezentan 2/7, Cristea 2/9, M. Pricop 1/1 (din 7m), Kovari 1/5, Bledea 0/1, Bucur, Voina. Antrenori: Cristian Busuioc și Daniel Cocîrlă.

Etapa 17: CSU Oradea – ACS Odorheiu SecuiescL 35-25; FC Argeș – Olimpic Târgu Mureș: 30-20; Corona 2 Brașov – Dacia Mioveni: 27-25; CSU de Vest Timișoara – ACS Crișul Chișineu Criș: 32-26; CS Minaur Baia Mare – CSU Reșița: 31-20; SCM Timișoara și Național Râmnicu Vâlcea au stat

  • Clasament
    1. CS Minaur – 43p 9464-307) – 15
    2. Corona 2 – 34p 9443-398) – 15
    3. SCM Timișoara – 30p (388-305) – 13
    4. Oradea – 26p (397-405) – 15
    5. Mioveni – 22p (334-322) – 14
    6. FC Argeș – 22p (436-425) – 15
    7. CSU Reșița – 18p (347-343) – 14
    8. Olimpic – 16p (400-426) – 14
    9. Național – 15p (347-358) – 14
    10. CSU de Vest – 15p (393-456) – 15
    11. Crișul – 13p (389-447) – 14
    12. Od. Secuiesc – 0p (190-336) – 14

Luni, 19 februarie: Od. Secuiesc – Național. Sâmbătă, 24 februarie: SCM Timișoara – Corona 2; Mioveni – CSU de Vest; Crișul – FC Argeș; Olimpic – Oradea. CS Minaur și CSU Reșița vor sta.

 

Mircea GRUMAZ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here