HANDBAL – Divizia A: CS Minaur câștigă la Timisoara și mai are trei meciuri până la Liga Florilor

894

Trei meciuri mari și late mai are CS Minaur până la promovarea în Liga Zimbrilor, pentru că nu putem crede că se poate întâmpla ceva aiurea în următoarea perioadă de timp. Trei meciuri din care e obligatoriu să scoatem minimum o victorie. Miercuri după-amiază, CS Minaur a întâlnit în deplasare pe CSU de Vest Timișoara, reușind să se impună clar, cu 38-31 (24-15).

Băimărencele au condus de la început la sfârșit. Au intrat toate cele 13 fete înscrise pe raportul de joc, chiar dacă Biriș și Avdekova nu sunt complet refăcute după accidentările suferite. Mai mult decât atât, toate jucătoarele de câmp au reușit să înscrie minimum un gol. CS Minaur s-a distanțat pe măsura trecerii timpului: 1-3 (3), 4-8 (10), 6-12 (14), 7-15 (18), 10-18 (24), 15-24 (pauză), 19-29 (38), 25-33 (44, 31-38 (final).

Antrenorul Simona Maior Pașca ne-a declarat după meci: “Am facut o partidă bună, toate fetele au intrat în teren și fiecare dintre ele a marcat. Nu s-a pus problema învingătoarei, pentru că și noi ne-am distanțat încă de la început. Au jucat mai mult fetele tinere, însă ne-am bucurat că le-am putut folosi și pe Avdekova și pe Biriș, care încă au probleme medicale. Sperăm că își va reveni și Lipară pentru ultimele trei meciuri pe care le mai avem de jucat în acest campionat. Și aș mai vrea ca din partea echipei noastre, a tuturor, să urăm suporterilor noștri sărbători fericite!”

CSU de Vest Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 31-39 (15-24)

  • Au arbitrat: Lucian Cruceru – Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin)
  • Aruncări de la 7m: 1/2 – 2/4
  • Minute de eliminare: 2-6
  • Timișoara: Slavica Răcar, Diana Brânzan – Mariana Șunei 5, Carla Puta 4, Alina Marin 4, Florina Biro 4, Carla Senciuc 3, Mădălina Istrate 3, Alexandra Juravle 2, Florentina Sîrbu 2, Claudia Sîngiorzan 1, Daiana Popan 1, Iulia Apostolescu 1, Alina Cioriciu, Adriana Durac, Ana Maria Ciubotariu. Antrenori: Emil Constantinescu, Sorinel Voicu
  • CS Mianur: Cristina Enache, Andreea Năstasă, Monica Rusu – Iulia Zaremba 7, Iulia Poradnyk 5, Oana Bondar 5, Andreea Tecar 5, Alexandra Pricop 4, Corina Paula Biriș 3, Cristina Andrița 3, Adriana Naumenko 3, Elena Avdekova 2, Petruța Argyelan 1. Antrenori: Simona Maior Pașca și Ioana Marta.

Etapa 23: Dacia Mioveni – ACS Odorheiu Secuiesc: 35-21; ACS Crișul Chișineu Criș – SCM Timișoara: 27-38; CSU de Vest Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 31-38; FC Argeș – Național Râmnicu Vâlcea: 27-31; Olimpic Târgu Mureș – CSU Reșița: 22-20. Corona 2 Brașov și CSU Oradea au stat.

Clasament

  1. CS Minaur – 55p (604-407) – 19
  2. SCM Timişoara – 48p (605-460) – 19
  3. Mioveni – 37p (506-456) – 20
  4. Corona 2 – 34p (535-536) – 19
  5. CSU Reşiţa – 30p (478-447) – 19
  6. CSU Oradea – 29p (524-546) – 20
  7. FC Argeş – 28p (557-548) – 20
  8. Olimpic – 28p (548-568) – 20
  9. Naţional – 27p (475-470) – 19
  10. Chişineu Criş – 16p (549-627) – 20
  11. CSU de Vest – 15p (522-627) – 20
  12. Od. Secuiesc – 0p (254-465) – 19

Etapa 24 (sâmbătă, 28 aprilie): Od. Secuiesc – Corona 2; CS Minaur – FC Argeş; Naţional – Oradea; Reşiţa – Chişineu Criş; SCM Timişoara – Mioveni. CSU de Vest şi Olimpic vor sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here