HANDBAL – Cupa EHF – Nu merită să te faci de râs în Europa

305

După un succes de prestigiu obținut de SCM Craiova, 18-12 cu
Nykobing (Grupa D), pentru handbalul feminin din România a urmat o zi de coșmar
în grupele Cupei EHF. Mai exact, pentru Măgura Cisnădie, care a pierdut fără
drept de apel partida de debut cu Team Esbjerg, 18-41, în cadrul Grupei A. S-a
făcut de râs, stabilind și un record negativ în ceea ce privește diferența de
scor în această fază a întrecerii.

În următoarea partidă, pe 13 ianuarie, Cisnădie va evolua pe
teren propriu, în compania formației germane Bietigheim, adversară a echipei
CSM București în Liga Campionilor în acest sezon.

Mãgura Cisnãdie a intrat în grupele Cupei EHF total nepregătită.
În luna decembrie, clubul din județul Sibiu le-a concediat pe două din cele mai
importante handbaliste din lot, Deonise Fachinello și Mariana Costa, care s-au
întors cu o săptămână mai târziu la echipă din vacanță. Apoi, a legitimat alte
două jucătoare, pe Oana Chirilă Țiplea și Ionela Dinu, însă după data impusă de
EHF – 1 ianaurie 2019, astfel că acestea nu au putut evolua în Danemarca. Măgura
știa încă din luna noiembrie că va juca în grupele Cupi EHF, a obținut
calificarea în Europa încă din primăvara anului trecut, dar a ajuns la acest
nivel cu o echipă formată din 12 jucătoare, dintre care trei portari și trei
pivoți. Pe deasupra, cu alte două handbaliste de bază cu probleme medicale
(Boljevic și Gatzel).

Team Esbjerg – Măgura Cisnădie: 41-18 (21-8)

  • Esbjerg: Sandra Toft, Rikke Marie Granlund – Clara Monti Danielsson 4/5, Marit Malm Frafjord 2/2, Kristine Breistol 1/2, Emma Cecilie Nielsen 6/7, Line Anna Jorgensen 1/1, Marit Rosberg Jacobsen 1/2, Ema Halicevic 5/9, Sanna Charlotte Solberg 1/2, Rut Jansdottir 2/2, Annette Jensen 5/8, Vilde Ingstad 2/2, Kristina Liscevic 6/8, Estavana Polman 5/5.
  • Măgura: Elena Voicu, Gabriella Dias Moreschi, Elena Popovici – Ada Moldovan 7/17, Cynthia Tomescu 4/4, Larissa Araujo 3/11, Larissa Da Silva 2/5, Paula Chirilă 1/4, Paula Hoha 1/2, Jasna Boljevic, Roxana Gatzel, Ionela Goran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here