HANDBAL – Crina Pintea va juca la Gyor cu numărul 77

371

Cel mai bun pivot la Euro 2018, Crina va juca la campioana Europei care a trebuit să plătească pe ea 50.000 de euro. Pintea va îmbrăca la Gyor tricoul cu numărul 77. Românca a fost prezentată deja de campioana Ungariei.

“Sunt foarte fericită că am ocazia să joc pentru Gyor. Este unul dintre visele mele care acum s-a împlinit. Voi încerca să joc cel mai bun handbal al meu pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei”, a declarat Crina Pintea pentru site-ul oficial al campioanei Ungariei.

Românca a plecat direct din Franţa în Ungaria pentru a se familiariza cu noua echipă. Ea ar putea debuta în tricoul alb-verde al Gyorului, pe 2 ianuarie, în derby-ul de tradiţie al Ungariei, Gyor – Ferencvaros.

Crina mai avea contract până în vară cu Issy Paris, dar cele două cluburi au ajuns la o înţelegere. Gyor a trebuit să plătească 50.000 de euro pentru a obţine cartea verde. Campioana Europei o va putea folosi pe româncă şi în Liga Campionilor, primul meci al Crinei urmând să aibă loc pe 26 ianuarie, la Gyor, cu CSM Bucureşti. Pintea se va bate pentru postul de titular la Gyor cu Kari Brattset, pivotul naţionalei Norvegiei.

1 COMENTARIU

  1. “Este unul dintre visele mele care acum s-a împlinit.” – cum poate fi acesta un vis pentru o româncă? Mie (dacă aș fi femeie) visul ar fi să joc pentru București. Cum sunt ungur, poate mă și crede cineva. 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here