HANDBAL – Călin Căbuţ rămâne la CS Minaur; vezi si celelalte transferuri

2423

Echipa de băieţi a CS Minaur pentru sezonul ce vine începe să prindă contur.
Până în 28 aprilie era obligatoriu să fie anunţate şi înregistrate la FRH transferurile jucătorilor străini, pe vechiul regulament. La Minaur n-a fost nicio grabă, deoarece până acum a semnat un singur jucător din străinătate, interul dreapta Vojislav Brajovic (24 ani, de la Metaloplastica Sabac). Pe noul regulament, se mai poate aduce un jucător străin fără să îndeplinească vreun criteriu.

Alte două nume noi va avea CS Minaur din sezonul ce vine: Alexandru Csepreghi (inter stânga, Creteil – liga a doua din Franţa) şi Adrian }enghea (portar – a activat la Potaissa Turda, iar după ce a venit Irimuş a plecat la HC Vaslui).

Călin Căbuţ va mai rămâne încă trei ani la CS Minaur şi va fi unul dintre jucătorii care vor acoperi postul de centru. Este o veste cât se poate de bună pentru noi, deoarece Căbuţ chiar este un jucător de mare perspectivă. El poate creşte la Minaur, pentru că aici va primi multe minute de joc.

Se discută în continuare şi cu jucătorii care fac parte din lot în acest moment, punându-se accent pe cei tineri. Mai mult, vor fi promovaţi şi doi jucători de la echipa a doua: extrema stângă Sergiu Makaria şi pivotul Adrian Dedea.
Mai sunt încă negocieri şi cu alţi jucători, pe lângă cei aflaţi în acest moment în lot. Vom vedea în zilele şi săptămânile viitoare ce se va mai întâmpla.

2 COMENTARII

  1. Multumim frumos ca ne informati in legatura cu ce se intampla la Minaur! Daca cei de la club nu informeaza nimic, sunteti singurul caruia ii mai pasa de suporteri si ne mai spune una-alta.

  2. Sa nu uitam nici de antrenor….
    Dupa modul in care se desfasoara lucrurile sunt aproape sigur ca va ramine marele FOTONEA !!!
    Asa avem macar o certitudine…si la anul vom juca “LA SIGURANTA SA NU LUAM 100”????Este varianta cea mai buna pentru “familia MINAUR” dar din pacate nu si pentru echipa.
    Sa speram ca se mai desfiinteaza si anul vreo echipa,nu de alta dar asa poate prindem din nou locul 8…
    In rest nici o problema …vacanta e aproape…ce a fost nu mai conteaza ,banii sau luat…indiferent de contributia unuia sau altuia…hai noroc…si sa nu uitai sa va platiti taxele,altfel va treziti cu vreo instiintare si titlu executoriu si pentru 1 LEU!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here