HANDBAL – Academia de Handbal Minaur, medaliată cu bronz la Turneul Final de Juniori IV

461

În perioada 14-17 iunie, Baia Mare a fost gazda Turneului Final de Juniori IV. La sfârșitul competiției, Academia de Handbal Minaur, antrenată de Maria Pașca-Pop și Victor Pașca-Pop a fost medaliată cu bronz, câștigând finala mică cu CSO Mizil, scor 23-20.

Pentru a ajunge la Turneul Final, Academia de Handbal Minaur a început sezonul 2017/2018 prin câștigarea fazei pe euro-regiune (14-15 aprilie, Baia Mare). A urmat Turneul Semifinal (25-27 mai, Brașov), unde juniorii IV au terminat pe locul trei după trei victorii în patru partide.

A urmat Turneul Final, unde juniorii noștri și-au asigurat prezența în grupele principale încă din finalul primei zile, după victoriile 34-28 cu CSU Suceava și 38-21 cu CSM Reșița. În a doua zi, Academia de Handbal Minaur a pierdut confruntarea cu CSM București (scor 22-28), echipă ce avea să câștige titlul de campioană națională.

În grupele principale, juniorii IV au câștigat ambele partide, 25-23 cu Unirea Sânnicolau Mare și 28-24 cu CSS Ploiești, victorii ce le-a asigurat prezența în semifinale. Penultimul act nu a fost norocos pentru juniorii noștri, aceștia pierzând meciul cu LPS Vaslui cu 32 la 23. În finala mică, Academia de Handbal Minaur a trecut de CSO Mizil cu scorul de 23 la 20 și aduce astfel medalia de bronz în vitrina clubului nostru.

Academia de Handbal Minaur a punctat și la capitolul premii individuale, fiind premiați sportivii Vlad Pop (cel mai bun jucător), Alexandru Măgurean (cea mai bună extremă dreapta) și Lucas Sabou (cea mai bună extremă stânga).

text si foto – academiadehandbalminaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here