HANDBAL: Fetele joaca mâine, de la 10.00, cu Michalovce, iar la masculin a venit Leonard Ștefan

775

Zi interesantă, fără îndoială. Știam că vor fi și niscaiva noutăți. Mai întâi, un telefon la redacție ne spune că avem conferință de presă la ora 15.00, la M1. Mai întâi întreb ce e M1 și aflu că acolo mi-am lansat cartea “Aburi Groși”, deci știu unde e. Apoi, mi se spune că  este prezentare echipei de handbal feminin CS Minaur. Cum? Scria în programul de la Trofeul Minaur ca prezentarea se face la 17.45, în sală, înainte de meciul cu Michalovce.

Hai să mă duc, totuși. Ajung la Millenium cu 10 minute înainte de ora 15.00. Răcoare, condiții foarte bune. Sala este aranjată pentru niște oameni pe scaune (puțin peste 20), cu pupitrul pentru vorbitori în față. Până la și 10 nu vine nimeni. Conferința de presă începe la  și 20. Fetele de la CS Minaur se așează pe scaune, echipamentul arată binișor (deși mi se pare cam subțire), este inscripționat. Portarii sunt cu tricouri de antrenament, probabil. Echipamentul lor e și ușor mai complex și mult mai călduros. Ori numai de căldură nu mai ai chef.

Primarul Băii Mari ia cuvântul, spune ce dorește să facă, mulțumește și prezintă jucătoarele. Mărturisește că nu o cunoaște decât pe Oana Bondar, apoi i se aduce aminte de Luciana Popescu, dar ne spune că el o știe doar de Marin. Ne spune că se vrea performanță în handbal, că echipa de fete se va numi Academia HCM, că doar băieții sunt Minaur și că echipa de fotbal se va numi Minerul. Cel puțin în acest sezon, toate cele trei echipe se vor numi CS Minaur, pentru că așa au fost și înscrise în competiție.

Batem “cuba” cu jucătoarele, se fac fotografii de grup, cu și fără primar, cu și fără staff. La conferința de presă a fost prezent președintele clubului (cred al Consiliului de Administrație), Adi Popovici, directorul Ionuț Marta, team managerul Daniel Kotecz, antrenorii Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu, precum și kinetoterapeutul Valentina Mitrașcă.

Se pun câteva întrebări. Lipsea din sala Andreea Lipară. Ea este în continuare jucătoarea echipei noastre, dar va putea reveni pe teren abia din luna noiembrie. Am cerut câteva date suplimentare și despre cele două sportive din Ucraina care și-au reziliat contractul, respectiv Yulia Poradnyk și Yulia Zaremba. Ele au fost lăsate să plece libere, deși mai aveau doi ani de contract, ori asta ne spune destul de clar că ambele părți sunt liniștite în ceea ce privește rezilierea contractelor.

S-a mai comentat pe tema relaționării dintre club și presă, care nu este deloc fructuoasă.   Nu facem statui nimănui și nici nu dăm cu parul, pentru că datoria noastră este să ne informăm cum putem, chiar dacă e mai greuț.

Am întrebat dacă se va completa lotul dela fete, iar răspunsul a fost că se lucrează la asta. Înseamnă că e posibil să mai fie noutăți, deși contractele sunt cam rezolvate la această dată.

De la ora 18.00 mergem la meci, CS Minaur – Iuventa Michalovce, în cadrul Trofeului Minaur. Din păcate, meciul nu se mai joacă. Echipa din Slovacia este în vamă și mai are ceva de stat, la ora la care începea meciul. Se amână totul pentru vineri dimineață, de la ora 10.00. Fetele de la CS Minaur fac antrenament în sală și sunt văzute de câteva zeci de spectatori. Pe hol, reîntâlniri din cele mai plăcute cu Valentina Ardean Elisei, Laura Oltean sau Bianca Zegrean (toate de la CSM Bistrița), un salut frumos pentru ex-zălăuanca Ana Maria Dragut (care joacă acum la Kisvarda).

Știu că băieții au plecat la Timișoara, pentru Cupa Politehnica, acolo unde vor juca în prima zi cu Metaloplastika Sabac, iar mai apoi, în funcție de rezultat, în finala mare sau finala mică. Apoi aflăm de Leonard Ștefan, noul jucător de la echipa masculină. Și un anunt pe site, pus după-amiază. Leonard Ștefan este pivot de meserie, a jucat la Poli Timișoara și are 22 ani. El a plecat din Banat datorită problemelor financiare cu care se confruntă clubul. Acolo i-a fost propus un nou contract, n-a acceptat și a plecat. A ales Baia Mare și îi vom zice bun venit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here