GROAZĂ ÎN MARAMUREŞ – Cele mai nefericite şapte evenimente din ultimul an

1190

Maramureşul a fost îngrozit în 2018 de evenimente care, cu greu, pot fi discutate. O copilă care a fost abuzată şi apoi ucisă, patru studente care s-au întors de la absolvirea uneia dintre ele şi au fost ucise de tren, un jaf la o agenţie bancară situată într-o zonă foarte liniştită… Iar lista poate continua! Glasul Maramureşului a selectat cele mai nefericite şapte evenimente din judeţul nostru, produse de-a lungul anului trecut.

7. Mamă şi bebeluş decedaţi la distanţă de trei zile

Soţii Vasile şi Bianca Pop din Chechiş aşteptau cu nerăbdare primul lor copil. Sarcina, însă, nu s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Cei doi au bătut de mai multe ori drumul către unităţile medicale din Baia Mare, întrucât femeia nu se simţea foarte bine. Li s-a spus că ar fi vorba despre o infecţie. În data de 19 august, femeia a dat naştere unei fetiţe. A doua zi, însă, a venit prima lovitură pentru maramureşeanul din Chechiş. Fetiţa sa s-a stins din viaţă. În zilele următoare, proaspăta mamă se plângea soţului că are probleme de respiraţie. După trei zile de la naştere, femeia a decedat şi ea. Rămas singur, bărbatul a acuzat medicii de faptul că şi-a pierdut atât soţia, cât şi fetiţa. Cazul a ajuns inclusiv în atenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. S-a deschis o anchetă, care să ofere explicaţii cu privire la ce s-a întâmplat.

6.Maramureşeni decedaţi în judeţul Satu Mare

Ziua de 14 decembrie a adus o tragedie în judeţul Satu Mare, pe relaţia Livada-Oraşu Nou. Doi bărbaţi din Maramureş şi-au pierdut viaţa într-un accident teribil, după ce maşinile pe care le conduceau au intrat într-o coliziune frontală. La volanul unui autoturism se afla un tânăr în vârstă de 22 de ani din Săpânţa, Gheorghe Ciprian Grincu. Din cauza ceţii dense, acesta a pătruns pe contrasens, izbind un microbuz de transport marfă, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani din Borşa, Gheorghe Roman. Tânărul şofer a decedat pe loc, în vreme ce conducătorul auto al autoutilitarei puţin mai târziu, după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Tânărul din Săpânţa mai avea un frate şi o soră. Bărbatul din Borşa era căsătorit şi avea un copil minor.

5.O asistentă de la UPU s-a sinucis

Ziua de 5 iunie a venit cu o tragedie în Baia Mare. O asistentă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în vârstă de 27 de ani, şi-a pus capăt zilelor. Gestul a fost de neînţeles, mai ales că era extrem de iubită de familie şi apropiaţi. Tânăra, Flavia Magdău-Tătărău, a ieşit din schimb la ora 14.00, după care s-a întâmplat ceva care a devastat-o. S-a vehiculat varianta că ar fi fost vorba despre o ceartă cu soţul său, însă ipoteza nu a mai fost confirmată. Alerta a fost dată în jurul orei 18.00. S-a încercat resuscitarea tinerei, însă, din păcate, a fost prea târziu. Inclusiv ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a deplâns pierderea Flaviei. Ancheta a relevat că a fost vorba despre o sinucidere prin spânzurare. Decesul asistentei a şocat întreaga comunitate, întrucât Flavia a fost un exemplu de dăruire în domeniul medical. În plus, tânăra avea planuri mari de viitor!…

4.Accident mortal violent în Seini

Ziua de 27 decembrie a adus unul dintre cele mai şocante accidente rutiere care s-au produs în Maramureş, în ultimii ani. Grozăvia s-a produs pe strada Victoriei din Seini, la ora 04.25. Un tânăr în vârstă de 19 ani din Bixad, pe numele său Georgel Bura, absolvent al liceului din Negreşti-Oaş, a intrat într-un stâlp de electricitate, apoi s-a izbit de un gard şi s-a oprit în peretele unei case. Tânărul a fost, pur şi simplu, decapitat de stâlp, în urma impactului. Culmea, nu au existat nici urme de frânare. Norocul a făcut ca în imobilul acroşat să nu se afle nimeni, întrucât numărul victimelor ar fi fost mai mare. Tânărul avea permisul suspendat, astfel că ancheta va trebui să scoată la iveală ce l-a determinat să se urce la volan. Se vorbeşte că ar fi aflat că părinţii ar vrea să divorţeze, fapt care l-a scos din minţi. În noaptea respectivă, el a gonit nebuneşte, dărâmând indicatoarele rutier din Oraşu Nou, ulterior oprindu-se în casa din Seini. Motorul maşinii a fost găsit în podul imobilului. Aşadar, varianta suicidului nu este exclusă.

3.Jaful de la agenţia bancară de la RFN

În data de 23 mai, în faţa unei agenţii bancare situate în cadrul complexului RFN din Baia Mare, au sosit, pe un scuter, două persoane. Era ora 11.40, aşadar ziua în amiaza mare. Nu şi-au dat jos căştile de protecţie de pe cap şi au intrat în bancă. Unul dintre ei a pus un pistol la tâmpla unui client, în timp ce al doilea a bătut cu o macetă în pervazul ghişeului. Au luat 100.000 de lei, după care s-au făcut nevăzuţi, la fel cum au sosit. Grozăvia a generat panică în rândul băimărenilor din cartierul Săsar, cunoscută ca fiind una liniştită. La numai câteva ore după jaf, scuterul folosit de cei doi atacatori a fost găsit pe strada Alexandru Odobescu, adică la mai puţin de un kilometru de complexul RFN. În luna 5 iulie, au fost efectuate mai multe percheziţii, una la sediul unei societăţi comerciale şi două la persoane fizice, în județele Bihor și Caraș-Severin., unul dintre cei doi tâlhari a fost prins. Astfel, a fost prins primul autor al jafului de la RFN. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani din judeţul Caraş-Severin, domiciliat ilegal în Oradea. Însă, conform surselor noastre, se strânge laţul şi în cazul celui de-al doilea.

2.Crima abominabilă de la Cuprom

Caz strigător la cer în municipiul Baia Mare. În data de 30 aprilie, o fetiţă de etnie romă în vârstă de cinci ani, cu domiciliul în zona Cuprom, pe nume Estera, a dispărut fără urmă. Familia a căutat-o înnebunită, mai ales după căderea serii. A fost găsită înainte de miezul nopţii, de fratele său minor, fără suflare, în ruinele unei clădiri dezafectate din apropiere. S-a constatat că a fost agresată sexual, iar ulterior ucisă fără milă. În 1 mai, anchetatorii au prelevat probe ADN de la faţa locului şi au început o anchetă complexă, sute de persoane ajungând la audieri. În 7 mai, s-a anunţat faptul că au venit inclusiv anchetatori din Capitală. Au fost chemaţi la audieri atât copii, cât şi adulţi, indivizi cu cazier sau fără antecedente, din comunitate şi din afară. S-au făcut inclusiv testări cu poligraful, însă tot nu s-a ajuns la vreun rezultat. S-au prelevat sute de probe de la posibili suspecţi, însă rezultatele nu s-au potrivit. Au apărut o mulţime de scenarii şi ipoteze. S-au căutat asemănări cu cazuri similare, însă nicio pistă nu a condus către autorul crimei. În prezent, există un cerc de suspecţi. S-a vorbit despre patru persoane, toate cu domiciliul în zonă, însă nimeni nu a fost sub acuzare.

1.Patru studente din Maramureş, decedate în Jibou

Probabil cel mai şocant caz a fost cel care s-a produs în Jibou, în seara zilei de 17 mai. Cinci studente ale Centrului Universitar Nord Baia Mare se întorceau de la Cluj, de la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice. Mădălina Pârja (Sat Şugatag), Maria Şteţ (Sat Şugatag), Claudia Bărbos (Ciocotiş), Sara Pop (Sălsig) şi Sanda Ungur (Răzoare), cu vârsta de 20-21 ani, se aflau în acelaşi autoturism. Sara tocmai primise titlul de şefă de promoţie. În jurul orei 18.00, ele au ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată de pe şoseaua de centură a Jiboului. În acel moment, s-a produs tragedia. Maşina a fost acroşată de trenul care făcea legătura dintre Baia Mare şi Jibou. Impactul a fost atât de puternic, încât a condus la decesul a patru din cele cinci fete. Fetele de pe bancheta din spate au fost efectiv azvârlite din autoturism, decedând pe loc. Tânăra aflată pe scaunul din dreapta faţă a decedat la scurt timp. Singura care a rămas în viaţă este Sanda din Răzoare, de altfel tânăra care se afla la volan. Tragedia a generat o stupoare incredibilă în judeţul Maramureş. La Centrul Universitar Nord Baia Mare a fost arborat steagul negru, de doliu. Unitatea de învăţământ s-a transformat într-un altar comemorativ pentru tinerele decedate. În data de 19 noiembrie, poliţiştii sălăjeni au finalizat cercetările în cazul accidentului şi au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, cu propunere de trimitere în judecată a şoferiţei Sanda Ungur, pentru ucidere din culpă. Din nefericire, Sanda suferă de amnezie retrogradă şi nu îşi aminteşte încă, din cauza şocului, ce s-a întâmplat în momentele tragediei. Însă, rămâne un mare semn de întrebare. Dacă au funcţionat sau nu semnalele luminoase şi acustice ale trecerii la nivel cu calea ferată. Surse guvernamentale şi parlamentare au mărturisit că nu. Se doreşte, oare, absolvirea CFR de orice vină pentru ignoranţa manifestată de compania feroviară?

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here