GREVA FOAMEI – Primar Ulmeni: „Moneda de schimb pentru amplasarea depozitului la Fărcașa a fost substația SMURD”

1148

„Am început cea de-a patra zi de grevă a foamei cu bucuria că azi voi fi vizitat de sotia mea, Ioana Pricop, si de un grup de peste 50 de elevi din Ulmeni!” – susține primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar, aflat în fața sediului Ministerului Sănătății de la începutul acestei săptămâni. 

Morar a precizat că i se fac investigații de două ori pe zi de către medicii de pe ambulanță: „Din 15 aprilie nu am mai consumat nimic decât apă plată. Protestul meu este unul real, unul care nu poate fi contestat de nimeni. Eu mă aflu aici pentru sănătatea locuitorilor Ulmeni, unde am ajuns primar in 2008. În 2008, Ulmeniul avea doar un dispensar medical, și acela într-o stare nu tocmai bună. Nu mai aveam maternitatea, nici Ambulanța, pentru că undeva prin 2004 a plecat și Ambulanța din Ulmeni.

Am început demersurle pentru o substație SMURD, demersuri care s-au lovit de refuz. Pentru ca în 2014 această substație SMURD să fie alocată celor de la Fărcașa. De ce? Pentru a cumpăra tăcerea celor de la Fărcașa, acelor din Sârbi, a tuturor celor care erau împotriva construirii gropii de gunoi, acelui depozit ecologic. Moneda de schimb pentru amplasarea acelui depozit la Fărcașa a fost această substație SMURD. La vremea aceea am protestat, protestul meu a avut atunci o formă județeană”.

„Am început demersurile pentru o substație de Ambulanță la Ulmeni, am depus alte solicitări peste tot. De fiecare dată răspunsul a fost negativ, dar, mai ales în ultima perioadă, mulți bolnavi care aveau nevoie de intervenția medicilor au stat ore întregi așteptând să vină ambulanța ca să fie aduși la spitalul din Baia Mare, cel mai aproape de noi. Acum doua saptamani, cand s-au inuagurat ceva echipamente la Spitalul Judetean, ministrul Sănătății a fpcut anunțul că se face acea substație de abulanță la Ariniș, nu în Ulmeni, cum era corect și cinstit. În Maramureș mai sunt șase substații de ambulanță, incepand cu Sighet, Borșa, Vișeu, Tg. Lăpuș, Șomcuta Mare și Seini. Un municipiu si cinci orașe, dar nu exista nicio comună. Ar fi o premieră nefericită ca localitatea Ariniș să aibă substație de ambulanță”, a explicat primarul Lucian Morar.

Acesta a adus în discuție și rolul pe care l-a avut în luarea acestei decizii actualul subprefect al județului Maramureș, Alexandru Cosma, care ar fi și el implicat în aducerea substației de ambulanță la Ariniș.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here