GRAV – Mașinile cu lemne distrug drumul Baia Sprie -Bârsana

310

Singurul drum județean modernizat, Baia Sprie-Bârsana, este distrus de mașinile care transportă material lemnos. Conducerea Consiliului Județean recunoaște că la instituție au ajuns mai multe reclamații pe această temă, iar acum se dorește a fi luate măsuri.

De parcă nu ar fi fost suficient, acum a apărut o altă problemă. O alunecare de teren s-a produs în albia răului Cavnic și, conform spuselor vicepreședintelui CJ, Doru Dăncuș, „în lipsa unor măsuri urgente de stabilizare, aceasta ar putea continua spre DJ 184”.

”Împreună cu autoritatea locală, cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și cu sprijinul Guvernului României sper să putem demara cât mai urgent lucrările de consolidare a malului astfel încât, drumul modernizat să nu aibă de suferit. De asemenea, ne-am deplasat și în zona în care anumite societăți comerciale exploatează masă lemnoasă în condiții mai mult sau mai puțin legale! Am constatat că se produc multe pagube drumului județean, din cauza faptului că nu se respectă avizele (acolo unde sunt) și normele de exploatare și transport. Se impune si aici o discuție cu toți factorii implicați pentru a lua deciziile legale și a aplica sancțiuni celor care nu respectă legea!”, a spus Dăncuș. 

”Se știa de aceste probleme, evident! Au fost sesizate organele abilitate de nenumărate ori, dar nu am văzut vreo îmbunătățire a situației! În primul rând societățile comerciale care exploatează masă lemnoasă trebuie să respecte conditiile impuse: amenajarea de rămpi speciale în afara carosabilului si a zonei de ampriză, să nu distrugă parapeții si indicatoarele rutiere de pe marginea drumului sau să nu deverseze nămoluri pe partea carosabilă.

Trebuie să ne întâlnim cu toții factorii responsabili pentru a evalua foarte serios aceste aspecte și acolo unde vom vedea că nu se respectă condițiile impuse la obtinerea autorizației de exploatare, organele abilitate trebuie să aplice sancțiuni! Într-o primă fază trebuie să intervină autoritatea locală, în condițiile în care s-a întocmit raport către CJSU in vederea obținerii unei sume de bani pentru intervenție! În prima fază vom interveni si noi prin Drumuri și Poduri pentru a stabiliza malul!”, a mai adăugat Dăncuș, pentru „Axanews.ro”.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here