GLASUL CITITORILOR – Două familii din Șurdești, fără acces la proprietățile lor din cauza supraînălțării drumului județean

81

Două familii din localitatea Șurdești nu mai au acces la locuințele lor din cauza faptului că în respectiva zonă drumul județean a fost supraînălțat prea mult. Situația durează de mai bine de o lună de zile, iar oamenii spun că lucrările trebuie oprite și remediate problemele.

“Se lucrează la drumul județean Șurdești – Copalnic Mănăștur.. Eu locuiesc în Șurdești, iar în luna iunie am fost afectați de ploi.. De mai bine de o lună de zile noi nu mai avem acces în curte/și dinspre curte la drumul principal! Lucrările de reabilitare și drenaj se desfășoară în mod necorespunzător.. Noi efectiv nu vom mai putea ieși din curte.. Am făcut plangere la comună (aparținem de Șișești), plangere la Consiliul Județean să sisteze lucrările pentru a mai verifica proiectul și în teren.. A ieșit primarul în teren, a constatat și el problemele, dar lucrările continuă într-un mod eronat categoric!! Primarul a spus că o să cheme în teren reprezentanți ai Consiliului Județean! Dar cum am mai spus, continuă lucrările!! Atat eu cat și vecina mea efectiv nu mai putem ieși din curți”, spun oamenii revoltați.

Primarul comunei Șișești, Ioan Mircea Tentis spune că în acea zonă drumul a fost ridicat prea mult și din această cauză s-a ajuns ca cele două familii să fie blocate.

“Am făcut adrese la Consiliul Județean, o să vedem ce zice șeful de șantier. S-au turnat acolo cofragele și acum vor trebui să spargă iarăși, ceea ce nu este bine. Nu e explicabilă supraînălțarea asta a drumului așa mult. O greșeală de proiectare, părerea mea. Acolo nu trebuia ridicat drumul așa de mult. Dar o să vedem ce zice șeful de șantier și cumva om rezolva această situație”, a declarat primarul Ioan Mircea Tentis.

Situația se cunoaște la nivelul Consiliului Județean, Vasile Șpan, directorul Direcției Tehnice din cadrul CJ Maramureș, spunand că s-a dat dispoziție ca acolo să fie găsită o soluție de moment, iar la final, cand vor fi gata lucrările, oamenii să aibă acces la curțile lor.

“Am dat dispoziție să se rezolve problemele de acolo, cu cele două familii izolate. Nu e greșeală de proiectare, așa trebuie înălțat drumul. Lucrările sunt în derulare, mai sunt și alte zone unde drumul s-a înălțat. Important este că se va rezolva acolo situația”, ne-a spus Vasile Șpan.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here