FURIA NATURII ESTE NECRUŢĂTOARE – Un borşean a fost luat de viitură. Consumase alcool şi a încercat să decolmateze un podeţ

1134

Vremea capricioasă şi-a arătat colţii şi la acest sfârşit de săptămână. Maramureşul s-a aflat sub diverse atenţionări de cod galben şi portocaliu, prin care erau anunţate ploi torenţiale.

Spre exemplu, un cod portocaliu a fost emis pentru localităţi din Ţara Chioarului, respectiv zona Şomcuta Mare, Valea Chioarului şi Mireşu Mare. A plouat torenţial în aceste zone.

# A plouat torenţial în Borşa!
O altă atenţionare de fenomene meteo imediate a fost emisă pentru zona Borşa. Aici, viitura a măturat tot ce a prins în cale şi a luat şi o viaţă omenească. Tragedia s-a produs sâmbătă seară. În numai trei ore, precipitaţiile căzute au însumat 58,5 l/mp. Viitura a surprins un bărbat în vârstă de 58 de ani care încerca să decolmateze un podeţ. Înainte de a se apuca de operaţiune, se pare că bărbatul consumase băuturi alcoolice. Astfel, puhoaiele l-au luat pe bărbat şi l-au dus în aval. Bărbatul şi-a pierdut viaţa. “A fost identificat un bărbat în vârstă de 58 de ani. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitaului, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea circumstanţelor în care s-a produs totul”, a precizat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

În decursul acestui an, mai mulţi români au plătit cu viaţa din cauza furiei naturii. Acesta este primul caz înregistrat în Maramureş, în acest an. Nu este, însă, şi singurul caz din Maramureş. În 2012, tot un bărbat şi tot din Borşa a decedat în condiţii similare, după ce a fost luat de viitură.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here