FRICA MANIPULEAZĂ MINTEA – Persoanele vârstnice din Maramureș, îngrozite de coronavirus

66

Cu toții am fost speriați de venirea noului coronavirus și în special de starea de urgență, care, deși a trecut, e posibil să reapară. Acest virus nu a ținut cont de vârstă, culoare sau sex. A apărut încet, dar sigur.

Știm deja că persoanele cele mai vulnerabile în fața virusului ucigaș sunt bătrânii și persoanele care suferă de boli grave.

Spre exemplu, Maria Bilan, din Baia Mare, ne spune că frica ei cea mai mare a fost ca soțul ei bolnav deja, să nu se îmbolnăvească de covid-19 pentru că i-ar fi fatal: „Am stat în casă doar atunci când n-am avut de ieșit undeva, dacă a trebuit să merg la medic, la oncologie, m-am dus. Cazuri în familie de Covid-19 nu am avut. Nu mi-e atât de frică pentru mine cum îmi este pentru soțul meu. El are mai multe probleme de sănătate. Are probleme cu inima, are diabet, a fost și operat, este nevăzător. Dar nu avem ce face, trebuie să ieșim din casă când avem urgențe, merg la medic și pentru rețetele soțului și pentru mine. Locuim doar noi doi, copiii ne sunt plecați în Germania, la fel și nepoții. Ne este greu…”, spune băimăreanca.

Maria din Sighetu Marmației e singură și bolnavă, ea face cumpărăturile doar din piață și se deplasează greu. “Tare greu mi draga mamii, de abia pot răsufla… așa frică mi să nu mor de coronavirus. Noi pensionarii suntem mereu uitați de lume. De ajung în spital nu are nimeni grija mea, de aia sunt atentă să nu mă îmbolnăvesc”, spune sigheteanca, în vârstă de 86 de ani.

# “Mi-a fost foarte greu”

În perioada stării de urgență, unii bătrâni au amânat vizitele la medicul de familie din frica de coronavirus sau din frica de nu a fi amendați.

„ Cât a fost perioada stării de urgență nu am fost la medic, deși aș fi avut nevoie. Nu aveam cum merge, la ce a fost. Am ținut legătura cu medicul doar telefonic. Nu mi-a fost greu în perioada asta, mi-a fost foarte greu. Am îmbătrânit cu 10 ani. Toată viața mea am lucrat, am mers, am venit, acum… Nici nu pot să-ți explic prin ce stare de nervi am trecut. Eu am avut o grădină la Bușag. Mergeam acolo la muncă de cum începea primăvara, eram în libertate, la aer curat. Anul acesta n-am putut merge deloc. Dacă aveam și o casă acolo, mă mutam de la bloc. Aici la bloc e nenorocire să stai, în perioada asta de pandemie. Știi ce nu înțeleg eu? Tineretul din ziua de astăzi. Nu-și dau deloc seama de ce se întâmplă în jur. Intră în magazine fără de măști, merg pe stradă fără măști. Tot aud că bătrânii sunt vinovați, dar ce fac bătrânii?”, spune o pensionară de 74 de ani, din Baia Mare.

# Neglijați pe linie medicală

Dacă vrei să te protejezi de virus, faci un sacrificiu și porți masca. „Știi cum m-am simțit în toată perioada asta? M-am simțit a fi român în sensul că, numai la noi românii se putea întâmpla asta, la noi stia mai umili, oameni simpli. Dac undeva m-am simțit neglijat, a fost pe linie medicală. Am avut mare noroc cu copii, pentru că ne-au ajutat foarte mult. Nu-mi fac griji pentru covid, eu și soția mea ne autoapărăm. Mergem pe stradă și pe căldura asta cu mască. Deși mulți nu o mai poartă. Cu toate că afară e foarte cald, o suport pentru că, cu ea e mult mai sigur”, spune Vălescu Alexandru, din Baia Mare.

# La țară, e altă viață…

La țară a fost mult mai bine decât la oraș. Familia Șimon a petrecut timpul mai mult afară în grădină, la aer curat. „La țara a fost bine. În perioada aceea mai dificilă nu am venit la medic, am ținut legătura cu el telefonic, și dacă am avut de venit pentru o urgență ne-am protejat, am purtat mască. Locuim la țară cu copiii și nepoții. Un pic de frică am purtat cu toții să nu ne îmbolnăvim. În perioda de urgență ne-am petrecut timpul mai mult pe afară, în grădină. Avem încredere în Dumnezeu, că El le rezolvă pe toate”, spun soții Ana și Viorel Șimon, din Copalnic Mănăștur.

Veronica BĂRBOS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here