FOTOREPORTAJ – Mineritul maramuresean, de la 30.000 la 156 de mineri! (FOTO)

624

Este destul de simplu sa te lamuresti in privinta mineritului maramuresean, la timpul prezent. In cifre, vorbim de o diferen]a de mineri angaja]i, de la 30.000 in anii ’80 la… 156 in 2017. Tot in cifre, vorbim de un procent de 100% de mine inchise, de prospectiuni lasate de izbeliste. De asemenea, vorbim de sute de iazuri si halde lasate pradaeroziunii si vicisitudinilor, din care s-au ecologizat doar cele de la drum, de la vedere. Maxim 20 dinte ele, intr-adevar, dintre cele mai mari, printre care cele din Șurdesti, Baia Borsa, Plopis, Strâmbu Baiut.

Mărturii scrise despre începuturile mineritului la noi dateaza din anul 1329, scrie siteul Remin. Primul document detaliat despre mineritul din Baia Mare este privilegiul emis de Ludovic I în anul 1347, prin care sunt reînnoite privilegiile anterioare ale oraşului şi se pun totodată bazele organizării mineritului. În Baia Sprie este atestat mineritul în a doua jumătate a secolului XIV, respectiv în actul privilegial din 1376.

Dupa ani si ani de minerit rudimentar, inclusiv cu cautatori de aur ca-n Vestul salbatic american, in 1945, exploatările miniere din zona au intrat în componenta societătii Minaur, pentru ca la nationalizarea din 1948 să intre în administrarea Directiei Regionale Baia Mare a Centrale Auro-Argintifere şi a metalelor neferoase. Comunismul a pornit perioada de înflorire a mineritului în nord, indiferent de costuri, intr-o economie centralizata.

Până la Revolutie, Remin Baia Mare, cel mai mare agent economic din această parte de tară, a fost cel mai mare beneficiar al fondurilor de la bugetul de stat, mineritul fiind o îndeletnicire scumpă, subventionată de stat, nu doar la noi, ci în întreaga lume. Aici se prelucra întreaga cantitate de aur ce ajungea în tezaurul de la BNR, aici se producea 75% din productia de cupru, plumb şi multe alte metale neferoase. Dupa 1989 a inceput declinul, se vorbea deja de rentabilitate, ori erau mine, ca cea de la Baia Borsa, cu pierderi de 1:5. Nimeni nu si-a pus problema modernizarii bransei, a cautarii de zacaminte mai la suprafata, pentru minerit rentabil. Sau chiar a exploatarilor de suprafata, ca-n Chile si-n alte zone ce si-au pastrat mineritul.

În 1997, premierul Victor Ciorbea a girat prima mare disponibilizare din mineritul maramureşean, in primul val au fost concediati circa 15 mii! Până în 2007 au avut loc mai multe valuri de concedieri, apoi s-a inchis cu totul. Perioada care a urmat este una ce]oasa, greu de explicat, la fel de greu de explicat cum nimeni nu a urmarit firul logic… In masa credala, a celor ce asteaptadespagubiri de la REMIN in contul datoriilor, nimeni inafarade primariile locale nu are ce face cu fostele cladiri. Si totusi, ele stau si se degradeaza, dincolo de sansa de a mai fi refolosite, vreodata. În acest moment, conform scriptelor publice ale Remin, mai sunt 156 de muncitori care se ocupă cu paza la perimetrele rămase.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here