FOTOGRAFII INEDITE – Expoziţie la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

548

La finalul săptămânii trecute, la sediul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, a avut loc vernisajul expoziţiei „Încoronarea suveranilor României Mari. Alba Iulia, 15 octombrie 1922″.

Despre construirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia (sfinţită la 8 octombrie 1922) şi ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari (desfăşurată la 15 octombrie 1922) a vorbit Ionela Simona Mircea, muzeograf la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, curatorul expoziției, care a reușit să capteze atenția publicului, cu precădere a elevilor prezenți.

Evenimentul a fost moderat de directorul instituției gazdă, prof. Viorel Rusu, care s-a referit la contextul și la semnificațiile Încoronării, o intervenție având și Felician Cerneștean, consilier județean, care a adus în atenție rolul Maramureșului în făurirea Marii Uniri și proiectele Consiliului Județean de celebrare a Centenarului.

Muzeograful dr. Marius Câmpeanu, şeful Secţiei de Istorie, care a organizat itinerarea expoziției la Baia Mare, a subliniat necesitatea participării elevilor la evenimentele organizate de instituţia muzeală sub egida Centenarului Marii Uniri şi, implicit, vizitarea expoziţiei de faţă. În acest fel, tânăra generaţie are posibilitatea de a lua contact cu personalităţile Marii Uniri din 1918, categorie în care se încadrează şi regele Ferdinand I.

Expoziţia „Încoronarea suveranilor României Mari. Alba Iulia, 15 octombrie 1922″ este deschisă la sediul Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (Baia Mare, str. Monetăriei, nr. 1-3), aceasta putând fi vizitată până la data de 28 martie 2018.

mai multe știri pe Axanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here