ROCK ÎN BAIA MARE – Ska-nk şi No Snap au făcut spectacol – GALERIE FOTO

442

Weekendul trecut a adus o reîntâlnire a fanilor băimăreni cu băimărenii de la Ska-nk, trupă fondată în 2010 care aduce în faţă stilul pop-punk cu influenţe ska, reggae şi rap. Judecând după reacţia publicului, rockerilor băimăreni le-a lipsit un astfel de concert. În deschidere au fost cei de la No Snap, care au arătat că se poate face muzică bună dacă îţi doreşti cu adevărat. No Snap sunt şi ei din Baia Mare, astfel că am avut o seară rock 100% băimăreană în Shadows Rock Bar din municipiu. 

Concertul oferit de către cei de la Ska-nk în Baia Mare a fost doar primul dintr-o serie de concerte care vor avea loc de la finele lunii februarie în mai multe locaţii din ţară, fiind vorba despre un mini-turneu care se va încheia pe 20 aprilie, la Zalău. Este o trupă căreia îi place să se joace cu versurile, iar asta se vede în piesele lor care ating o gamă vastă de subiecte. Sunt piese care au mesaje serioase, iar altele cu versuri pline de umor sau jocuri de cuvinte care te fac să zâmbeşti.

“A fost primul nostru concert din mini-turneul de sfârșit de iarnă – început de primăvară. Putem spune că am început cu brio turneul. Baia Mare a fost la înălțime, energie multă, pogo, stage diving. Ne-a adus aminte de vremurile de început. Sperăm ca si restul orașelor vor fi cel puțin la fel. Pregătim niște piese noi, dar nu stiu dacă neapărat album. Vom da pe rând câte una”, ne-au spus băieţii de la Ska-nk.

Conform informaţiilor postate pe pagina lor de facebook, SKA-NK este o trupă ce s-a format în vara anului 2010. Băieţii au hotărât ca numele formaţiei să fie o abreviere a stilurilor principale care ii definesc şi anume ska-ul şi punk-ul = Ska-nk. Piesele lor au şi influenţe reggae sau rap.

Ska-nk au două albume lansate până în prezent. Primul dintre ele se numeşte “Suntem la televizor” şi a apărut în 2011, pentru ca patru ani mai tâziu, în 2015 să apară “Pe acorduri de vara”.

 

Dragoş HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here