FOTBAL – Liga 3. Seria 5. ACS Comuna Recea câștigă în deplasarea de la Alba Iulia

1042

În prima etapă din 2018 a campionatului Diviziei C, seria 5, ACS Fotbal Comuna Recea a reușit să se impună în deplasare, la Unirea Alba Iulia, cu 1-0 (0-0), unicul gol a al partied fiind marcat de Rus (53), cu un șut în stânga portarului, A fost primul meci la cârma Unirii pentru antrenorul Adrian Bicheși, care a început cu stângul mandatul său pe banca Unirii Alba Iulia, pierzând pe “Cetate”

“Alb-negrii” s-au prezentat modest în fața unei asistențe reduse, de doar 300 de spectatori, suferind primul eșec intern din actuala stagiune. La întâiul joc oficial după despărțirea de Adorian Himcinschi, uniriștii nu s-au regăsit în faza de atac, Lăsconi fiind izolat în avanposturi. Noua partitură ofensivă a grupării din Cetatea Marii Uniri s-a lăsat așteptată, doar două lovituri libere executate de Selagea fiind trecute în dreptul amfitrionilor. Unica ocazie de egalare a fost irosită de Giurgiu (90+2), șut alături din 12 metri!

Adrian Bicheși: „Rezultatul este o consecință a modului cum ne-am prezentat. Din păcate am muncit o lună și jumătate, dar am dat chix la primul examen. Ne-am prezentat sub așteptări, unii jucători m-au dezamăgit. Dacă jucam ce trebuia, adversarul nu trebuia să ne pună probleme. Diferența a făcut-o agresivitatea și plusul de experiență. A fost un meci care dovedește că fotbal se face cu jucători valoroși, nu neaparat tineri”..

Oaspeții au fost mai prezenți în joc și au amenințat buturile lui Suciu în minutul 13 prin Oșan (reluare alături). O ocazie bună a avut Asăujan (23) care a pătruns pe dreapta și a șutat în diagonal. Romario Rus (28) a fost extrem de periculos, șutând de la 10 metri, în stâlpul stâng, balonul fiind deviat de Suciu! Întâiul șut pe poară al gazdelor este trimis de Selagea (33), din lovitură liberă  de la mare distanță. La reluare R. Rus (46) a șutat din mijlocul careului puțin pe lângă. O altă liberă executată de Selegea (48), dar A. Bota nu are emoții.

Unirea: Căt. Suciu – F. Morar, Onacă, Scrob (67, Al. Man), Al. Giurgiu – B. Ștef (67, Adam), Goguța (80, Matei), Schiau, Davidaș (46, S. Iacșa) – Selagea – Lăsconi; rezerve Ciuperceanu, Ad. Matei, N. RusTat. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Mircea Oprea.

Fotbal Comuna Recea: A. Bota – Dunva, A. David, Lang, V. Gherman (80, Urs) – Ciocan (85, Bandula), Cuc, Asăujan (68, Mih), Oșan, Chinde (75, Chiorean), R. Rus; rezerve Iura, Bandula, Revesz, Opriș. Antrenor Romulus Buia.

Seria 5. Etapa 15

  • == Gaz Metan Mediaş 2 – Performanţa Ighiu: 0-4 (0-2); Cătălin Tineiu (2, 86), Claudiu Oara (11 – pen.), Cristian Seiwerth (79)
    == Unirea Alba Iulia – ACS Fotbal Comuna Recea: 0-1 (0-0); Romario Rus (53)
    == Sătatea Cluj Napoca – Industria Galda de Jos: 1-1 (1-1); Alexandru Gaşpar (23) / Daniel Lupşan (32)
    == Viitorul Ghimbav – CFR Cluj 2 Napoca: 0-3 (gazdele s-au retras din campionat
    == Unirea Tăşnad a stat
  • == CS Iernut – Metalurgistul Cugir: 1-1 (0-0); Ionuţ Cheţan (79 – pen.) / Marin Codrea (56)
  • == FC Avrig – Avântul Reghin: 2-1 (2-1); Marius Coşovan (14), Adrian Cârstean (16) / Andrei Lascu (18 – autogol)
  • == Universitatea Cluj – Unirea Dej: 2-0 (0-0); Iuliu Haţiegan (65), Cristian Ene (75)

Clasament

  • “U” Cluj – 38p (39-8) – 15
  • Performanta – 34p (35-15) – 15
  • Recea – 29p (33-16) – 15
  • Ind. Galda – 28p (29-18) – 15
  • Metalurgistul – 28p (28-17) – 15
  • Alba Iulia – 24p (24-13) – 15
  • CFR Cluj II – 22p (25-17) – 15
  • Sanatatea – 22p (20-14) – 15
  • Reghin – 22p (20-22) – 15
  • Tasnad – 18p (19-24) – 14
  • Gaz Metan II – 15p (17-30) – 15
  • Iernut – 11p (24-33) – 15
  • Avrig – 11p (14-32) – 15
  • Unirea Dej – 7p (12-33) – 15

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here