FILE DE ISTORIE – Valea Rabinului, mărturia comunității evreiești din Berbești (FOTO)

1006

Fiecare loc are o istorie și o poveste care merită transmisă din generație în generație. Din nefericire, unele rămân enigme nedezlegate, pentru că nu are cine să le consemneze și să sape în trecut, pentru a afla originile. Nu este și cazul Văii Rabinului din Berbești.

Când parcurgi distanța Baia Mare – Sighetu Marmației și alegi DN 18, este imposibil să nu îți sară în ochi indicatorul pe care scrie, cu litere de o șchioapă “Valea Rabinului”. Este greu să faci o legătură cu actuala comunitate evreiască din Maramureș, care a dispărut din peisaj. Conform recensământului din 2011, în județ s-au declarat numai…46 de evrei. Niciunul în comuna Giulești, de care tine satul Berbești.

# Monografie realizată de actualul primar
Explicația o are primarul comunei, Laurențiu Batin. Acesta ne-a explicat cum e cu Valea Rabinului, mai ales că a scris și o monografie a satului Berbești, apărută în urmă cu câțiva ani, intitulată “Berbești – Credință, oameni și tradiții”. Un capitol l-a alocat comunității evreiești. Laurențiu Batin relatează că primii evrei au ajuns în Berbești în jurul anului 1730. Dovadă stă faptul că abia la recensământul din 1735 apare în sat un membru al comunității, alături de familia sa. Se numea Moshe Leibel.

Acesta a lucrat cu arendă, cu nobilul local Ferencz Szegedy. Bărbatul avea soție, șase copii și un slujitor. Nu a stat mult, pentru că la următorul recensământ, please. Mai apoi, la următorul recensământ, apărea o singură familie de evrei (alta!), care număra cinci membri. Creșterea semnificativă a populației evreiești în toate satele din Maramureș, inclusiv în Berbești, avea să vină în secolul al XIX-lea. La recensământul din 1830, erau înregistrați 141 evrei. Treptat, numărul a crescut, astfel că, în anul 1910 erau 588 evrei. Apoi, a venit declinul. În 1941, mai erau 508.

# De la Valea Lazului la Valea Rabinului
Laurențiu Batin, primarul din Giulești, a urmărit cum era organizată viața religioasă a evreilor din Berbești. Astfel, a aflat că aceștia au avut propriul rabin, relativ devreme față de alte localități din Maramureș, în ciuda populației mai mici decât în altă parte. Rabinul locuia într-o casă evreiască, unde a stat Codrea Ioan Pătrovaru, chiar lângă podul de peste Valea Lazului. “Acest pod este cunoscut, în sat, în zilele noastre, sub numele de Podul Rabănului, de la cuvântul rabin”, a explicat Laurențiu Batin.

La scurt timp după numirea lui Yekuitel Yehuda Teitelbaum ca rabin al Sighetului, acesta l-a trimis comunității din Berbești pe ginerele său, rabinul Israerl Yakoov Yukel Teitelbaum și i-a subordonat 17 localități din proximitatea Berbeștiului. Toate comunitățile din aceste sate constituiau Rabinatul local. El a fost, de altfel, locțiitorul fratelui său în Goriltz, oraș în estul landului german Saxonia, situat pe malul de vest al râului Neisse, la frontiera cu Polonia.

# Seminare evreiești în Berbești
Rabinul Yukel Teltenbaum a înființat o Yeshiva, adică un seminar de studii religioase în Berbești. Acest seminar a reprezentat, de fapt, un studiu pregătitor pentru Yeshiva socrului său din Sighetu Marmației. A fost una din primele Yeshive rurale din Maramureș, cu scopul de a atrage adepți către mișcarea inovatoare din Sighetu Marmației. Rabinul Israel Yaakov Teitelbaum a decedat la Uelawa, în Polonia. El a lăsat în urmă mai multe eseuri nepublicate, cât și cartea „Heitev Ativ”, publicată, ulterior, de nepoții săi.

Când rabinul Yukel Teitelbaum a părăsit Berbeștiul, a fost înlocuit de ginerele său, rabinul Rafael Gross. El a fost cunoscut ca slujitor al lui Dumnezeu și adesea poreclit Rafael Cel Sfânt. A decedat și el repede, de tânăr, în 1914. În cărțile înțelepților generației sale, nu au fost găsite lucrări întocmite de acesta, a relatat Laurențiu Batin în lucrarea sa.

# A mai rămas o construcție!…
Rafael a fost înlocuit de fiul său, Yekutiel Yehuda Gross. El a reluat Yeshiva din Berbești, imediat după primul război mondial. A avut la școala sa aproximativ 80 de elevi. A organizat alt seminar religios, numit Talmudul – Tora, unde au participat alți 45 de elevi. Odată cu stingerea din viață în 1926 a rabinului din Sighet, a fost chemat din Berbești pentru a instrui pe tânărul Iekutiel Iehuda Teitelbaum, în vârstă de numai 14 ani, să moștenească tronul Rabinatului din Sighet. Gross a devenit și judecător al Tribunalului Rabinic din Sighet. Povestea comunității continuă pe două direcții – Berbești și Sighetu Marmației. Însă, a venit cel de-al doilea război mondial, care a generat un dezastru în rândul comunității evreiești.

Mărturie că în Berbești evreii au fost o comunitate solidă a rămas această Vale a Rabinului. Vale lângă care se află o construcție veche, evreiască. Ea se află, în prezent, pe terenul unui locuitor al satului Berbești. Construcția adăpostea scăldătoarea, adică baia comunală a evreilor din Berbești. La fel ca și toponimia văii, a rămas ca mărturie a altor vremuri de mult trecute.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here