FESTIVALUL DE TEATRU “ATELIER” – 25 de evenimente la ediția a 25-a

476

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru “Atelier” (a zecea desfășurată în Baia Mare) se dorește a fi una cu totul specială, având în program spectacole din Italia, Belgia, Coreea de Sud, Spania, Ungaria și România.

Evenimentul beneficiază de un buget de 220.000 lei, asigurat  de Administrația Fondului Cultural Național (75.000 lei), Ministerul Culturii și Identității Naționale (25.000 lei), autoritățile locale și județene și diverși sponsori.

“Acest festival a fost conceput în urmă cu 25 de ani pentru a fi itinerant, fiind găzduit până acum de mai multe orașe. Ne-am dori ca de acum înainte să rămână în Baia Mare în următorii 25 de ani. Spectacolele se vor juca atât la Teatrul Municipal, cât și în alte spații mai mult sau mai puțin convenționale cum ar fi Piața Cetății, Colonia Pictorilor, Muzeul de Etnografie sau chiar în curtea teatrului nostru.

Așa cum i-am obișnuit pe băimăreni vor exista și alte evenimente conexe festivalului: lansări de carte, o expoziție de fotografie cu instantanee din festival, un concert de pian și un colocviu dedicat celor 25 de ani de existență a Festivalului Atelier”, a declarat Radu Macrinici, managerul Teatrului Municipal Baia Mare.

“Spectacolele invitate din străinătate la ediția din acest an a festivalului sunt cu totul speciale. < < Cospress>> vine din Barcelona (compania Campi Qui Pugui) și presupune aducerea pe sceană a cinci tone de nisip din care vor fi confecționate castele, un decor în care vor evolua două actrițe foarte frumoase. Mai avem o altă producție a unei companii teatrale din Barcelona (Industrial Teatrera), ,<<Naufragos>>, care este un spectacol de clovni.

De asemenea, Manneken’s Piss (compania Campi Qui Pugui Barcelona) presupune montarea unui bazin cu apă în curtea teatrului. Nici spectacolele din România nu sunt clasice, fiind selecționate pentru a se încadra în nota de neconvenționalitate a festivalului”, a precizat Radu Dinulescu, directorul artistic al festivalului.

# Premiile festivalului

Juriul festivalului internațional de teatru “Atelier” este format din Doru Mareș (președinte). Mircea M. Ionescu, Marius Zarafescu, Sorin Militaru și Nicolae Weiss.

La final, vor fi acordate următoarele premii: marele premiu (pentru cel mai bun spectacol) și premii pentru cel mai bun regizor, actor, actriță și scenograf. Va exista și un premiu special al juriului. De asemenea vor fi acordate premiul “Gheorghe Dinu” (imagine scenică), premiul pentru cel mai bun spectacol în spații neconvenționale șI pentru muzică de scenă. Premiile constau în tablouri realizate de artiști plastici băimăreni, care au donat aceste lucrări festivalului.

În cadrul festivalului va funcționa și un juriu al tinerilor, alcătuit din Darius Bumbar, Alexandra Avram și Dragoș Bodiș. Cei trei sunt componenți ai trupelor de teatru de elevi din oraș, înființate de actori ai Teatrului Municipal Baia Mare.

# Prima zi a festivalului, dedicată copiilor

Vineri, 1 iunie, de Ziua Copiilor, festivalul “Atelier” programează câteva evenimente dedicate celor mici.

De la ora 10, la Teatrul de Păpuși, se va juca piesa “Petrică și lupul” (după Prokofiev). Va urma “Parada păpușilor uriașe”, care se va desfășura în Centrul Vechi, între orele 12-13. Apoi, de la ora 17, cei mici vor putea vedea piesa “Clovnii în vacanță“ (de Ionel Tănasă), spectacol ce se va juca în Piața Cetății.

Deschiderea oficială a festivalului “Atelier” este programată la ora 18.30, în foaierul teatrului, și va fi urmată de vizionare primelor două piese incluse în festival “Magnifica illusione” (Teatro dell’ Argine Bologna, Italia) – ora 19 și “Crima din strada Lourcine” (Teatrul Municipal Baia Mare) – ora 21.30.

Prețul unui bilet este de 10 lei, cu excepția spectacolelor care se joacă în spații neconvenționale, la care intrarea este liberă.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here