FĂRĂ VENITURI – Două treimi din șomerii din Maramureș nu și-au găsit loc de muncă

267

Numărul maramureșenilor care ajung pe ajutor de șomaj și reușesc să-și găsească un loc de muncă în perioada în care beneficiază de ajutor din partea statului este de aproximativ două ori mai mic decât al celora care rămân în continuare șomeri, dar nu mai primesc ajutor de șomaj. Conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș arată că peste 70% din totalul șomerilor nu primesc îndemnizație de șomaj.

“Accesul la piața muncii este în continuare dificil pentru grupurile vulnerabile, iar accesibilitatea serviciilor de formare profesională sunt în continuare cu o evoluție timidă. În pofida unor măsuri importante, din cauza contextului economic nefavorabil și nepredictibil, rata șomajului și cea a inactivității în rândul tinerilor sunt în continuare ridicate. Efectele crizei economice s-au resimțit în special asupra distribuției șomerilor după formele de îndemnizare, sens în care balanța dintre șomerii îndemnizați și neîndemnizați și-a modificat orientarea spre șomerii neîndemnizați înclinându-se tot mai mult, de la an la an, spre aceștia din urmă ponderea acestora fiind de peste 70% în totalul șomerilor. Din analiza evoluției numărului de șomeri îndemnizați și neîndemnizați înregistrați în evidențele agenției, se constată că numărul șomerilor neîndemnizați au înregistrat valori ridicate, de peste 70% pe tot parcursul anului 2019, în timp ce șomerii îndemnizați reprezintă o pondere de aproximativ 30% pe parcursul anului”, a declarat Oana Oșanu, directorul AJOFM Maramureș.

În comparație cu anul precedent însă, numărul șomerilor care nu mai primesc îndemnizație de șomaj este în scădere. Mai mic este și numărul șomerilor care și-au pierdut locul de muncă și beneficiază de ajutor de șomaj. “Numărul șomerilor neîndemnizați s-a situat pe parcursul anului între 4.200 și 5.100 persoane, dar în scădere față de anul trecut cu o medie lunară de aproximativ 200 persoane. Șomerii neîndemnizați sunt, de regulă, persoane care, fie au ieșit din perioada de acordare a îndemnizației de șomaj, fără a se putea încadra, fie nu întrunesc condițiile legale de acordare a îndemnizației de șomaj, dar apelează la serviciile agenției pentru a-și găsi un loc de muncă. Definitoriu pentru aceste luni dar și pentru ultimii 4 ani este faptul că numărul șomerilor neîndemnizați a depășit numărul șomerilor indemnizați.

În ceea ce privește numărul șomerilor beneficiari de îndemnizații de șomaj (75%) care provin din muncă, acesta a avut un trend descrescător în intervalul ianuarie-mai a.c., scăzând de la 1.168 șomeri câți erau înregistrați în luna ianuarie până la 998 șomeri beneficiari de îndemnizație de șomaj în luna octombrie a acestui an”, a precizat Oana Oșanu.

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here