FAPT – Ionel Todoran, la șefia Poliției Maramureș doar pentru 3 luni

414

Ionel Todoran, până în 17 septembrie, adjunct al șefului IPJ Maramureș, este de la finele săptămânii trecute noul șef al Poliției Maramureș. El a luat locul lui Liviu Grozavu.

„Începând cu data de 18 septembrie, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisarul-șef de poliție Todoran Ionel a fost împuternicit să exercite atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, pentru o perioadă de 3 luni”, arată Poliția Română. Trebuie spus că în perioada în care IPJ Maramureș a fost condus de către Liviu Grozavu au fost destule probleme, din care merită amintit cazul celor șase agenți de poliție implicați într-un scandal de corupție sau incendierile de mașini din Borșa.

De la finalul acestui an IPJ Maramureș va avea o nouă conducere. Acest lucru este clar. Rămâne de văzut cine va fi numit la șefia acestei instituții a statului, mai ales că Maramureșul nu este un județ chiar așa de ușor de gestionat.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here