EXCLUSIV AxaNews.ro – TUPEU DE BORFAȘ – A intrat în cameră peste o studentă din Baia Mare și i-a luat telefonul. Ce spune victima (FOTO)

625

Situație incredibilă în Baia Mare. La adăpostul nopții, un individ a pătruns în camera de cămin a unei studente și i-a sustras telefonul. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Acum, oamenii legii sunt în căutarea autorului, despre care se presupune că nu ar fi la prima abatere.

# Modul de operare al infractorului
Filiz Y. este o studentă de origine turcă ce urmează cursurile la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Tânăra spune că un individ misterios i-a intrat în camera sa situată în Căminul 3 de la Facultatea de Litere și a scormonit după telefonul său. Norocul (sau ghinionul?) a făcut ca tânăra să fii ațipit deja și nu s-a confruntat față în față cu autorul furtului. După ce a pus mâna pe telefon, individul a ieșit din cameră și s-a făcut nevăzut. Nu a știut, însă, că a fost surprins de camerele de supraveghere.

“Duminică seară am venit de la muncă și nu am închis ușa, fiindcă așteptam un prieten, așa că am adormit cu ea deschisă. Pe la aproximativ ora 01.30, a intrat în cămin un necunoscut, s-a plimbat, după care a mers la etaj. Apoi s-a întors la parter, unde se află camera mea, a tras cu urechea la camera vecină, după care s-a îndepărtat. La scurt timp, s-a întors la camera mea, a intrat și mi-a luat telefonul”, a relatat, pentru AxaNews.ro, Filiz.

# A fost văzut în zona RFN
Tânăra se gândește cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă se trezea exact în clipele în care necunoscut se afla în camera sa. “Poate mă lovea, ca să poată fura”, a spus, emoționată, studenta de origine turcă.

Totuși, individul, care a dat dovadă de foarte mult tupeu, a mai fost văzut în acea noapte. “Pe un băiat din cămin l-a oprit în zona RFN, ca să îi ceară bani și apoi, să îi ceară telefonul, pe motiv că ar vrea să sune pe cineva”, a spus tânăra.

Filiz a depus plângere la poliție și a pus la dispoziția anchetatorilor imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Este, așadar, numai o chestiune de timp până când individul va fi identificat. Tânăra spune că a avut, oarecum, noroc. Infractorul a luat numai telefonul, nu și banii pe care îi avea în cameră. De altfel, individul nici nu a stat foarte mult pe gânduri. După ce a luat telefonul mobil, a plecat. Este limpede că nu este de-al casei, din moment ce nu știa de existența camerelor de supraveghere. În plus, dând dovadă de atât de mult tupeu, bănuiala este că individul nu a fost nici până acum ușă de biserică și ar mai fi comis astfel de fapte și în trecut.

# S-a întocmit dosar penal
Polițiștii maramureșeni au demarat deja o anchetă în acest caz. “Luni, 15 iulie, polițiștii de Investigații Criminale au fost sesizați că, în noaptea de 14 spre 15 iulie, persoane necunoscute au pătruns într-una dintre camerele unui cămin studențesc din Baia Mare și au sustras un telefon mobil în valoare de aproximativ 1.500 de lei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Se continuă cercetările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Trebuie să spunem că, în ultima vreme, astfel de fapte nu au avut loc în căminele studențești din Baia Mare sau, cel puțin, nu le-a sesizat nimeni. Ultimul caz de furt s-a înregistrat în urmă cu patru-cinci ani.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here