EXCLUSIV AxaNews.ro – ESTUL SĂLBATIC – A fost mână criminală în cazul fermei arse în Borșa! Cum s-a transformat un colț de rai în iadul pe pământ (FOTO)

258

O fermă de animale a fost cuprinsă de flăcări la finalul săptămânii trecute în zona înaltă a orașului Borșa, către Vârful Pietrosul Rodnei. Încă de la început, a existat suspiciunea că focul a fost pus intenționat. Ei bine, această suspciune s-a adeverit. Oameni “de bine” au făcut scrum în câteva minute tot ce a agonisit un localnic în câțiva ani de zile.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, un incendiu violent a izbucnit la un adăpost de animale din Borșa. Conform informațiilor inițiale, au murit de vii 15 vaci de lapte și doi viței. Timp de cinci ore s-au luptat pompierii cu vâlvătaia izbucnită într-o zonă situată la înălțime.

“Intervenția a durat în intervalul 01.16 – 05.20. Au participat două echipaje și șapte subofițeri. Au ars, în total, 48 mp de adăpost de animale, respectiv 15 vaci și doi viței”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Cornel Băbuț, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Cum au existat suspiciuni că focul a fost pus intenționat, oamenii legii din județ au demarat o anchetă. “Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul, urmând ca la finalul acestora, să dispună măsurile legale”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

# Iadul pe pământ pe un colț de rai
A fost iadul pe pământ, a povestit proprietarul fermei, Maftei D. Acesta a relatat că tot ce a agonisit a fost făcut scrum în urma incendiului.

“Era colțul meu de rai pe acest pământ. Mergem acolo ori de câte ori aveam ocazia. Mergem și dormeam acolo, uneori. Cred că marți m-au urmărit, să vadă ce și cum. Miercuri a înnoptat fiul meu, joi eu, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc incendiul. Cel mai probabil au aruncat cu benzină dintr-un anumit loc. Ne-am dat seama imediat de unde, întrucât câinele de pază pe care îl aveam acolo lătra întruna în direcția respectivă. Inițial am crezut că ar fi fost vorba despre animale sălbatice, însă apoi ne-am lămurit că pe acolo au urcat cei care au dat foc. Se văd urmele pe iarbă. E exclus ca incendiul să fi pornit de la un scurtcircuit, întrucât nu aveam curent acolo sus. În plus, s-a văzut că s-a aruncat benzină, după modul în care au ars ușa și balamalele. Cazul se cercetează, s-a constatat faptul că focul a fost pus intenționat”, a declarat, pentru AxaNews.ro, proprietarul fermei incendiate.

# Pagube semnificative și planuri amânate de agroturism
Bărbatul spune că pagubele sunt uriașe, însă el nu se va lăsa până nu va ridica din nou o altă fermă, de la capăt.

“Nu știu cine a putut face asta, știu numai că lumea este invidioasă. Dacă vede că îți merge bine, ar face orice încât să nu îți mai meargă. Însă Dumnezeu nu doarme. Nu au fost numai 15 vaci și doi viței. Unele vaci erau gestante, în total au fost vreo 28 de suflete care au murit în incendiu. Un vițel tocmai se născuse, nici măcar 24 de ore nu avea. Pagubele sunt foarte mari. Animalele sunt cam 15.000 de euro. Se mai adaugă faptul că am pierdut subvenția, în valoare de 380 de milioane lei vechi. Pe lângă clădirea arsă, cea de 48 mp, aveam patru camere sus. Voiam să fac agroturism, însă nu am apucat să spun asta nimănui. Era un vis frumos, de-al meu. Câinele, săracul, tot lătra către locul de unde au venit cel sau cei care au făcut asta și mă bazez pe instinctele lui, e un ciobănesc de 150 de euro. Nu s-au găsit brichete sau mucuri de țigară în zonă, dar se văd urmele în iarbă. Scopul celui sau celor care au făcut asta a fost să mă distrugă. Însă, eu nu mă las. Nu știu în cât timp voi reuși, dar voi relua totul de la capăt. Este colțul meu de rai”, a povestit, pentru Glasul Maramureșului, borșeanul.

# Noi aventuri din Estul Sălbatic
Rămâne de văzut în cât timp oamenii legii vor da de urma piromanului sau piromanilor care au păgubit un maramureșean cu inițiativă, norocos să aibă teren într-o zonă cu priveliște minunată. Cert este că, în orașul Borșa, se întâmplă ceva.

În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, a fost din nou panică. Un autoturism și un microbuz, ambele situate pe strada Libertății, au fost cuprinse de flăcări, la distanță de câteva ore. Proprietarul a mai pățit-o la mijlocul lunii mai. Atunci, ambele au fost incendiate de persoane necunoscute.

Tot în acea zonă, de est a județului, în urmă cu o săptămână și ceva, un incendiu a avut loc în apropiere. Un garaj din lemn a fost distrus de flăcări. La fel și autoturismul aflat în fața acestuia. Cauza, tot focul pus intenționat. Se vorbește că ar fi vorba despre garajul unei polițiste în Borșa. Așadar Borșa nu se dezminte. Avem noi episoade din… Estul Sălbatic!

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here