EVENIMENT – Festival dublu la Suciu de Sus

193

Sâmbătă şi duminică, 24 – 25 august, la Suciu de Sus se desfăşoară un eveniment organizat de Asociaţia ”Cultura Suciu de Sus” si de jurnalistul de radio Adrian Marchis. Simpozionul, cu tema ”Interferenţe culturale in comuna Suciu de Sus”, are în tematică secţiunile istorie, arheologie şi folclor, cu referire la istoria locală şi a sub zonei dintre Ţibleş şi limita cu judeţul Bistriţa Năsăud. Elementul primordial îl constituie cunoaşterea si popularizarea brand-ului local, rezultat in urma descoperirilor arheologice din epoca bronzului cunoscut in cărţile de istorie sub denumirea ”cultura Suciu de Sus” şi răspândită nu numai in Transilvania ci şi în Ungaria, Ucraina, Slovacia.

Între invitaţi, academician prof. dr. ing. Emil Burzo, preşedintele Academiei Române – filiala Cluj, academician prof. dr. Liviu Pop din Cluj, conf. univ. Liviu Tarau – istoric, arheologi de la muzeele judeţene din Satu Mare si Baia Mare.Evenimentul, organizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie si Arheologie Baia Mare, cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România si Primaria Suciu de Sus, se desfăşoară la Şcoala Gimnazială ”Florea Mureşanu”. 

In ziua urmatoare, duminică, de la ora 19,30, in Dealul Trestia din limita cu judetul Bistriţa Năsăud, se desfăşoară un festival folcloric cu participarea ansamburilor profesioniste din Baia Mare si Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here