ELEVII FUG DE ŞCOALĂ – Abandonul şcolar, tot mai des întâlnit în Maramureş

442
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tot mai mulţi elevi din Maramureş renunţă la şcoală. O recunosc cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, care arată că numărul celor care au abandonat şcoala în anul şcolar 2017-2018 a fost mai mare decât cei din anul şcolar 2016-2017. Cum vor să schimbe situaţia autorităţile? Printre altele, prin numirea la nivelul unităţilor şcolare a unei comisii responsabile cu monitorizarea elevilor pe timpul pauzelor.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Maramureş au prezentat, în 28 august, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural pe luna august, o serie de strategii guvernamentale de reducere a absenteismului şi abandonului şcolar şi de integrare educaţională a grupurilor vulnerabile la nivel de judeţ. Abandonul şcolar se asociază de foarte multe ori cu delicvenţa juvenilă, cu consum de droguri sau viaţă de familie dezorganizată, cei care abandonează şcoala fiind mai predispuşi să devină dependenţi de programele şi alocaţiile sociale oferite de stat, spune ISJ Maramureş.

“Din păcate, vedem că în anul şcolar 2017-2018 numărul celor au abandonat şcoala a crescut faţă de anul şcolar precedent. Avem o grămadă de soluţii, dar se pare că este foarte greu să ţinem copiii în şcoală, mai ales în mediul rural. Nişte cauze ale absenteismului ar putea fi starea de sănătate a elevului, motivaţie şcolară scăzută, lipsă de interes, oboseală, anxietate, o imagine de sine deteriorată sau abilităţi sociale reduse. La elevii mici fuga de la şcoală poate fi o manifestare a fobiei şcolare, iar la elevii mari fuga de la şcoală este rezultatul unei opţiuni proprii”, au arătat reprezentanţii IŞJ Maramureş.

S-a atras atenţia asupra faptului că riscurile fugii de la ore sunt depresii, consum de substanţe legale şi ilegale, acte delinctuale sau abandon şcolar: “Atitudinea familiilor de romi faţă de educaţie este, în general, una de reticenţă, bazată pe teama că ai lor copii vor suferi din cauza atitudinii celorlalţi copii, a unor profesori…La toate acestea se adaugă starea materială precară a multor familii de romi. Avem cazuri de abandon şcolar şi in ciclul superior, adică la liceu”.

Dintre acţiunile întreprinse pentru reducerea abandonului şcolar au fost amintite monitorizarea la nivel judeţean a absenţelor, colectarea în format electronic şi listat a informaţiilor privind numărul de absenţe, monitorizarea unităţilor şcolare în care se înregistrează cazuri de abandon şcolar, monitorizarea elevilor a căror părinţi sunt plecaţi în străinătate sau constituirea unei comisii pentru evaluare şi asigurarea calităţii care trebuie să elaboreze proceduri de monitorizare a frecvenţei elevilor la cursuri.

“Se mai preconizează şi numirea la nivelul unităţilor şcolare a unei comisii responsabile cu monitorizarea elevilor pe timpul pauzelor, organizarea şi monitorizarea serviciului pe şcoală efectuat de cadrele didactice şi de elevi în baza Regulamentului de ordine interioară a fiecărei unităţi şcolare, limitarea accesului persoanelor neautorizate în incinta şcolilor. Încercăm şi o schimbare a atitudinii cadrelor didactice în relaţionarea cu elevii prin pozitivare, toleranţă, înţelegere şi mai bună comunicare”, au mai arătat cei de la ISJ Maramureş.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here