EFECTUL COVID – Țara Lăpușului, pustie

1783

Am purces spre Tara Lapusului, in zi de marti. De aceasta dat anu pentru a vedea cum se pregatesc primarii, ci oamenii simpli. Traficul pe DN din Baia Mare spre Târgu Lapus a fost minimalist, doar pâna la Dumbravita a fost coloana oarecum, se duceau oamenii la munca.

Primul soc l-am avut in centrul Copalnicului, in ziua de târg. Nimeni. Cu un drum, am tras o fuga si pâna la târgul de animale. Pustiu total. La fel a fost insa, pe traseu, prin toate satele. Socant a fost insa orasul Târgu Lapus, care atât datorita zilei de târg cât si a devierii si ocolirii podului, obisnuia sa fie neincapator. A fost exact ziua in care s-a anuntat, mai spre seara, si inchiderea barurilor. Am vazut insa in centrul orasului doar un grup de valutisti si unul de romi, la o terasa. Atât. In parcarea marketului erau maxim 20 de masini. Urmarea fireasca a fost sa urmarim firul drumului national, spre Rohia-Boiereni si chiar mai incolo. Maxim cu trei masini ne-am intersectat. Insa se lucra la drum, la intrarea in Rohia, se faceau santuri si parapeti. Ce-i drept, drumul national aici e valuri-valuri, are mare nevoie de o restaurare, pâna mai e circulabil. Prima mare dezamagire ne-o dau tot oamenii. Ca un facut, sau poate chiar dinadins, tinând cont ca cei din jur nu sunt foarte incântati de performantele orasului Targu Lapus in materie de colectare a gunoaielor, e plin de mizerie la toate marginile teritoriale ale orasului. Pe Pietris, in padure, sunt iar munti de izerie aruncati, o rusine. La Rohia, iar, in padure, sunt gunoaie aruncate, peste care au rasarit brândusi ce pleacatriste capul, in fata nesimtirii.

Continuam traseul drumului national, ajungem in Boiereni, satul ce, spune legenda, era blestemat de calugarii de odinioara. E pustiu, nu mai e nevoie de blestem. Toti oamenii in case, pe lânga televizoare, hranesc psihoza nationala a numaratorii de infectati. Plusam si continuam ruta drumului national, pâna la limita cu judetul Cluj, de la Boiereni spre Magoaja. Ne-am intersectat cu trei masini, din care una, evident, cu lemne. Altele, de marfa cu numere de Dolj sau de aiurea, ”aruncate” de GPS pe o ruta nu foarte favorabila masinilor mari, mai ales ca drumul se rupe si aluneca in câteva locuri. |ntr-o zi de mers, am reusit sa vorbim cu exact doi oameni. Primul:

-Bade, te temi de virus?

-Lasa-ma cu vurusu’, n-am io vreme de de-acele. Da’ ce-a fi, cum a fi??, suna prima discutie laconica, minimalista, cu un om ce urca dealul Rohiei cu carul plin cu crengi.

Apoi, in Boiereni, altul.

-Aveti virus de ala, cum stati, va temeti?

-Nu, ca nu tare-s dusi de p’aci in Italia. Ii pus de americani, asa sa stii tu, fecior! |i pus pa chinezi, sa nu fie pe’ bogati!

In clipa in care atingem satucul Magoaja din Cluj, locul de bastina a legendarului Pintea Grigore Viteazul, intoarcem. Si revenim oarecum pe traseul pe care haiducul (dupa ce a bagat bicul cu un capat in tarâna, spunând grofului ca s-a intoarce pe când a inflori…zice legenda), a venit spre Maramures.

Intram insa la manastirea Rohia. Suprrinzator, gasim un furnicar de oameni. Nu, n-are nimeni chef sa povesteasca cu noi, se faceau mari pregatiri pentru… Pasti, credem. Peste 20 de muncitori roboteau in toate colturile manastirii. Unii construiau o poarta monumentala, la 30-50 de metri de poarta unde e mormântul blajinului protopop Iustinian Chira. Este a treia poarta a manastirii, pe acelasi fir de drum. Altii zugraveau prin incaperile celorlaltor constructii din manastire. Roboteau oameni si la bucatarie, iar intre cele doua porti amintite se pregateau corturi cu vânzare de obiecte religioase. Salutam faptul ca este activitate, mai multa decât in orasul Târgu Lapus, dar oare e firesc sa aiba loc acolo slujbe monumentale, in asa perioada tublure? La televizor se râde de musulmanii ce s-au adunat aproape 20.000 sa se roage im,potriva virusului pe care tocmai si-l impartaseau…

La revenire, am mai gasit un gospodar. „N-am io treaba cu virusul. Abia am scapat de gripa. De a noasta gripa. Ia, curat santurile. Si ne apucam de curatenia de primavara. Cât oi putea, n-oi pleca de-acasa. Da’ pita si medicamente tot ne trebe’. Da’ de-or aduce copiii când or veni… de-or veni. Ca azi mâine nu ne-or mai lasa sa circulam. ~la mare bai a fi, ca suntem multi batrâni care ne bazam ca vin tinerii de la oras, macar o data pe saptamâna cu una alta. Noi le dam grostior, slana, ceapa verde, oua, ei vin cu medicamente, un salam, o sticla de suc”, spune septuagenarul.

Maramuresul pare pustiit la acest moment. Culmea, imaginea, asa dezolanta cum pare, e de bine, e o dovada a faptului ca oamenii au inteles indemnul autoritatilor de a se izola. De a nu da sansa virusului sa se raspândeasca. Inca o data, maramuresenii, lapusenii in cazul de fata, se comporta asa cum ne asteptam de la ei. Pentru prima data, pustietatea ne-a dat speranta!

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here